Deputatul Platformei DA Igor Munteanu îi cere procurorului general să facă publice numele demnitarilor cercetați în dosarele privind Aeroportul și AIR Moldova

Cornelia Cozonac
11/06/2021

Deputatul Platformei DA Igor Munteanu a solicitat procurorului general, Alexandr Stoianoglo, să facă publice numele demnitarilor și calitatea lor în dosarele furtului miliardului din trei bănci devalizate dar și ale celor care se fac vinovați de fraudarea concursului de cesionare a Aeroportului Internațional chișinău și schemele de la AIR Moldova. Oficialul a trimis o scrisoarea pe numele lui Stoianoglo.  

„E timpul sa aflam nume și învinuiri. Pe dosarele de rezonanță care ne-au încărunțit. E ultima șansă a Procurorul General să pronunțe apăsat aceste nume. Au trecut ani de cercetare penală și control judiciar. Miercuri, am solicitat Procurorului general să ne comunice care este statutul procesual penal al persoanelor implicate în fraudarea concursului de concesionare al Aeroportului, AIR Moldova, GSA. La fel, am cerut să știm calificarea penală a persoanelor din Guvernul Republicii Moldova care au alocat și nu au restituit banii din buget în anii 2014-2015 ca susținere pentru deponenții celor 3 bănci sistemice (BEM, BS și Unibank). Asta cer toți cetățenii onesti din RM”, scrie deputatul Igor Munteanu pe pagina sa de Facebook.

Centrul de Investigații Jurnalistice a arătat în mai multe anchete, cu nume și documente, schemele prin care a fost fraudat concursul de cesionarea a Aeroportului Chișinău, AIR Moldova și alte scheme de furt a bunului public. Vedeți aici anchetele „Aeroportul off-SHOR via Rusia”, „Aeroportul off-SHOR via Rusia (II)”   „Raportul confidențial al Comisiei ministrului Cebotari și concesionarea Aeroportului” și „Vladimir Cebotari, nr.8 pe lista PDM: afacerea Fly One, concesionarea Aeroportului Chișinău și contracte păguboase la Calea Ferată”.   

Cornelia Cozonac
11/06/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii