Plahotniuc contestă sancțiunile impuse de Consiliul UE. Cine îi apără drepturile în instanțele europene

Anticoruptie.md
28/09/2023
colaj CIJM

Fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, cere anularea deciziei Consiliului Uniunii Europene din luna mai curent, prin care i-au fost impuse restricții. Acțiunea a fost introdusă pe 9 august, dar a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE pe 25 septembrie 2023. Interesele lui Plahotniuc în instanță îi sunt apărate de avocatul Jason Pobjoy dintr-un barou de avocatură din Londra, Marea Britanie. 

Vladimir Plahotniuc solicită Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) anularea deciziei Consiliului UE din 30 mai privind măsuri restrictive în vederea acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova, regulamentul de punere în aplicare a hotărârii și recuperarea cheltuielilor de judecată. 

Reclamantul invocă două motive pentru care a înaintat acțiunea: 

„- Primul motiv întemeiat pe erori vădite de apreciere atunci când a considerat că exista o bază factuală suficient de solidă pentru a constata îndeplinirea criteriilor de înscriere a reclamantului pe lista vizată de articolul 1 din decizia atacată și de articolul 2 din regulamentul atacat.

- Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea drepturilor recunoscute reclamantului în temeiul articolului 6 coroborat cu articolele 2 și 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, și al articolelor 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”, se menționează în rezumatul publicat.

Avocatul Jason Pobjoy este recunoscut pentru specializarea pe care o are în dreptul UE și al concurenței, dreptul public și drepturile omului, dreptul comercial și dreptul internațional public. În cei peste 15 ani de experiență a apărat zeci de cazuri la Curtrea Supremă, Curtea de Justiție și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Pobjoy a apărat interesele Ucrainei în procedurile sale împotriva Rusiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a Ducelui de Sussex sau a gigantului media BBC.

Amintim că, Consiliul UE a decis în data de 30 mai curent să sancționeze cinci persoane. Acestea sunt acuzate că-și propun destabilizarea situației din Republica Moldova. Este vorba de patru cetățeni ai Republicii Moldova și unul al Federației Ruse, printre care și oligarhul Vladimir Plahotniuc. 

Sancțiunile impuse de UE la cererea Ministerului de Externe din România vizează înghețarea fondurilor deținute de aceste persoane în UE și interdicții de călătorie.

Între timp, Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală de învinuire a fostului lider democrat, Vladimir Plahotniuc, pe 18 iulie. Ultimul este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor și riscă până la 15 ani de închisoare. Ultima ședință, cea din data de 31 iulie, a fost întreruptă, la solicitarea avocaților. Asta, după ce alte două au fost epuizate pentru a examina cererea de abținere a judecătoarei Tatiana Postolachi, căreia i-a fost repartizat dosarul. Părțile vor reveni în sala de judecată în data de 20 octombrie.

Conform probatoriului, în primă fază, timp de un an, perioada 2013-2014, prin intermediul persoanelor interpuse din cadrul unor companii, Plahotniuc ar fi primit și beneficiat de mijloace financiare în sumă totală de aproximativ 18 282 000 dolari şi 3 518 705 euro, bani obținuți din creditele bancare neperformante acordate de către BC Banca de Economii S.A., BC Unibank S.A. și BC Banca Socială S.A. societăților comerciale din grupul „ȘOR”. 

„În 2014-2015, liderul democraților, fiind beneficiar efectiv al unor companii off-shore, a recepționat și însușit mijloace bănești creditare în sumă totală de 21 001 949 USD, acordate de către Banca de Economii SA, unei societăți rezidente gestionată de către Ilan Șor şi alteia gestionată de Vladimir Andronachi”, declară acuzatorii.

Aceștia mai spun că, în perioada nominalizată, Vladimir Plahotniuc ar fi beneficiat de mijloace financiare sustrase din  Banca de Economii, Unibank și Banca Socială în sumă totală de 39 284 000 dolari și 3 518 705 euro, mijloace bănești care au fost utilizate în interes personal și a organizației criminale. Mai exact, banii ar fi fost cheltuiți pentru achiziționarea unui avion de model Embraer Legacy 650, zboruri charter, procurări de bunuri mobile și imobile, achitarea diverselor servicii (juridice, medicale, turistice, reparații și construcții, etc), investiții în afaceri, organizarea de evenimente, precum și achitarea unor datorii.

Pe 29 mai 2023, Curtea de Apel Chișinău a respins demersul avocaților și a menținut fără modificări încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost admis demersul Procuraturii Anticorupție privind autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului.

Anticoruptie.md
28/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii