Liderul de echipă al programului europenizare și statul de drept al IPRE, Adrian Ermurachi, a avut amabilitatea de a acorda un interviu pentru buletinul de politică externă al FES/APE în care am discutat despre reforma administrativă și cum ar trebui să arate o arhitectură suplă și funcțională, în parametri europeni, a instituțiilor statului din Republica Moldova. Am vorbit despre implementarea cerințelor UE legate de administrația publică, dar și despre transparentizarea procesului de consultări dintre Parlament și experții din societatea civilă. Toate aceste detalii le puteți citi integral în interviul care urmează:

Ce progrese au fost realizate în ceea ce privește reforma administrației publice față de anul trecut și unde ne aflăm în acest moment cu implementarea cerințelor UE pe acest palier?

Dacă vorbim despre ce s-a schimbat în domeniul reformei administrației publice față de anul trecut și ce scoate în evidență Comisia Europeană, sunt anumite elemente legate de instituții publice, de reforma administrației publice locale, de implementarea strategiei privind reformele administrației publice locale și alte angajamente foarte punctuale pe care le avem față de UE.

Dacă revenim la progrese, în primul rând, putem să menționăm că cel puțin la nivel de politici, la nivel macro, avem o implementare a programului pentru realizarea strategiei de reformă a administrației publice cam de aproximativ 75% din acțiuni. Nu este un rezultat prost, dar nici nu putem să zicem că este bine, pentru că aceasta înseamnă că este o provocare pentru anul curent și pentru anul următor. Provocarea ține de faptul că anul curent și următorul an vin de fapt cu acțiuni suplimentare. Orice restanță din anii precedenți rămâne valabilă și pentru anul curent. Prin urmare, dacă nu înlăturăm restanțele, nu ne vom putea atinge obiectivele.

O chestiune importantă, eu aș zice, chiar dacă este la nivel de document deocamdată și urmează să fie implementată pas cu pas, este aprobarea foii de parcurs privind reforma administrației publice.

Acesta este un criteriu de referință în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cunoscut în relația diplomatică cu UE ca „opening benchmark” [punct de referință de deschidere], ce vizează anume această foaie de parcurs pe domeniul reformei administrației publice.

Dat fiind faptul că acest document corelează cu alte documente de politici și de planificare, este unul expres cerut de Comisia Europeană pentru deschiderea negocierilor. Prin urmare, e de o importanță destul de mare. Provocarea majoră rămâne de fapt ca toate acțiunile incluse în această foaie de parcurs să fie implementate în termen și să răspundă exact obiectivelor stabilite.

Cu referire la subiectul reformei administrativ-teritoriale, putem menționa că a fost modificată legea care vizează structura administrativ-teritorială, că în sfârșit avem două grupuri de unități administrativ-teritoriale care au parcurs practic toți pașii juridici cu privire la amalgamare – unul din Leova și altul din Fălești.

Cel din Leova vizează chiar orașul Leova, care fuzionează cu câteva sate din jurul său, iar cel din Fălești este compus și el din câteva localități care fuzionează. Așadar, rămâne să vedem implementarea practică, ceea ce presupune alegeri, căci nu avem o singură autoritate publică locală. Mai important însă este să vedem care sunt lecțiile învățate din aceste reforme.

Aș putea să mai punctez aici necesitatea aprobării unui cadru normativ primar, care vine ca o recomandare conexă pentru reforma administrației publice. În speță, vorbim despre legea privind instituțiile publice și un cadru normativ conex, unde guvernul are o recomandare clară de a veni cu o normă în vederea reglementării legii privind instituțiile publice.

Reformă administrativă complexă

Se poate face o reformă administrativă modernă care să desființeze aceste raioane de tip sovietic și apoi să fie implementate alte unități administrative pe model european? Cât de dificilă este o astfel de acțiune și dacă credeți că interesul politic totuși stă în calea unei astfel de reforme, ținând cont că avem circa 900 de primării în acest moment în Republica Moldova?

Reforma administrației publice locale sau reforma administrativ-teritorială vizează anume unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I, adică primăriile, autorități publice locale, sate, orașe. Nu vizează raioanele, deoarece raioanele ar urma, așa cum prevede strategia și programul, să vină în faza a doua, atunci când va exista o viziune foarte clară pe reforma instituțiilor publice locale de nivelul II, însemnând cele circa 900 de primării.

Dar să nu uităm că noi avem și 32 de raioane care, de fapt, sunt de nivelul II. Și aici este o problema mare, deoarece, de-a lungul timpului, competențele au fost mereu excluse sau transferate de la raioane către autorități publice locale de nivelul 1, adică către sate. Cu toate acestea, resursele nu au migrat și ele în totalitate dintr-o parte în cealaltă. În mod special, aici mă refer la resursele umane care au rămas la nivel de raioane. Prin urmare, este o decizie legată de raioane, iar numărul acestora trebuie să fie optimizat.

Aceasta este o decizie care ține de factorul politic. Este o decizie curajoasă, iar pentru structurile de la nivel teritorial este una importantă, inclusiv din punct de vedere a guvernării locale. Aceasta din urmă are o corelare directă cu guvernarea centrală, indiferent de ce partid se află la guvernare.

Salarizare pe măsură

Avem destule cadre și funcționari în instituțiile statului pentru implementarea reformelor cerute de UE și cum vedeți politica de atragere a specialiștilor buni raportat la salarizarea oferită de stat?

Dacă stăm să ne uităm la nivel central, salarizarea s-a îmbunătățit destul de mult pe parcursul ultimilor ani. Orice funcționar public de la nivel central o să vă confirme acest lucru. Din păcate, salariul a fost cumva complementat și de o inflație destul de mare. Chiar dacă nu s-a simțit atât de mult în puterea de cumpărare, cel puțin nivelul de salarizare a crescut.

Mai mult, la nivelul autorităților publice centrale care preponderent se află în Chișinău, salarizarea este acum destul de competitivă cu sectorul privat. Din punctul meu de vedere, acesta este un pas înainte destul de important. Acest lucru se vede și în fluctuația de personal care nu mai este atât de mare în cadrul autorităților publice, așa cum era acum câțiva ani.

Problema rămâne cu autoritățile publice locale de nivelul I, care chiar dacă au beneficiat de o mică mărire salarială, salariile au rămas destul de mici. Astfel, puterea de cumpărare rămâne destul de scăzută, ceea ce generează o atractivitate scăzută pentru aceste funcții.

Așadar, trebuie revăzut tot ce înseamnă cadrul de salarizare. Avem și în acest sens o recomandare a Comisiei Europene, de a revedea modelul de salarizare care trebuie să devină mai competitiv în comparație cu sectorul privat. Totodată, recomandarea este ca salarizarea să devină mai uniformă.

În prezent, noi avem decalaje foarte mari între instituții, ceea ce generează provocări pentru instituția care are salarizare mai mică și reprezintă un avantaj pentru instituția care are o salarizare mai mare. Acest aspect trebuie să fie examinat, iar în prezent se lucrează la acest lucru.

Arhitectură pliată pe nevoile de dezvoltare

Cum vedeți arhitectura agențiilor din subordinea Guvernului și care este modelul european cel mai eficient de subordonare și funcționare a acestora?

Noi avem două tipuri de agenții. Avem agenții care se subordonează ministerelor și agenții care se subordonează direct Guvernului.

Dacă vorbim la nivel de bune practice din UE, Comisia Europeană nu vine neapărat să ne zică care este modelul cel mai bun. CE oferă spațiu ca fiecare stat să decidă singur cum își organizează structura administrației publice, în așa fel încât să fie eficientă, să livreze rezultate și să funcționeze după cum cer principiile UE.

CE insistă foarte mult pe respectarea câtorva principii de separare a competențelor dintre agenții, mai exact separarea agențiilor care elaborează politicile de cele care le implementează.

În același timp, Guvernul are niște inițiative prin care încearcă să aducă un șir de agenții în subordinea ministerelor, care să implementeze politici. Este un pas înainte, dar în același timp trebuie să înțelegem că problema nu ține neapărat de unde se află această agenție, fie că este în subordinea guvernului, sau în cea a unui minister. Acest lucru poate să crească eficiența unei agenții, pentru că atâta timp cât un minister elaborează, de exemplu, politici în domeniul sănătății, evident că el și-ar dori să aibă în subordine și agențiile în domeniul medicamentelor sau farmaceuticii.

Trebuie să înțelegem că aceste agenții se confruntă, pe lângă relația de subordonare, și cu o serie de provocări interne de care am vorbit mai sus. Cu referire la nivelul de salarizare în cadrul agențiilor, acesta este mai scăzut decât în cadrul ministerelor, ceea ce iarăși afectează retenția persoanelor. Unele persoane preferă, după ce acumulează o anumită experiență, să plece din agenții fie în ministere sau în sectorul privat.

Aceasta este o primă provocare cu care se confruntă aceste agenții și ea trebuie soluționată. Comisia Europeană este atentă la aceste detalii.

Cum vedeți consultările cu societatea civilă și transparentizarea anumitor procese în sensul unei consultări mai largi cu mediul asociativ pe anumite legi importante? Au fost autoritățile în parametri cu aceste cerințe UE în privința dezbaterilor publice cu societatea civilă?

Din păcate, abordarea este neuniformă de la o instituție la alta. Totuși, la nivel de guvern și ministere se simte cumva o îmbunătățire de la un an la altul a procesului consultativ cu societatea civilă. Mai precis, instituțiile statului oferă mai mult timp pentru consultări, feedback și pentru a explica prin tabele de sinteză ce a fost luat în considerare sau nu.

În schimb, o problemă cronică care rămâne în continuare valabilă este ceea ce se întâmplă la nivel de Parlament. Acest lucru a fost foarte vizibil în mod special în ultimele ședințe din acest an. Parlamentul încearcă în prezent să își îmbunătățească practicile în domeniul consultărilor. Practica demonstrează că acolo unde se doresc consultări, acestea sunt evitate. Legile ajung de fapt să fie promovate foarte rapid, fără consultări. Mai ales este vorba de norme complexe, cum ar fi cele ce țin de organele de drept de exemplu.

Cel mai elocvent exemplu a fost cel legat de legea avocaturii. Aceasta a fost întoarsă în Parlament de doamna președinte Maia Sandu, dar nu era în regulă ceea ce s-a întâmplat la nivel de Parlament cu această lege, care practic nu a fost consultată. Parlamentul nu putea să meargă cu o lege în maniera în care a ales să o facă, fără consultări propriu-zise, așa cum cer bunele practici. În acest sens, avem o mare problemă.

Cu referire la respectarea procesului de consultare de către Parlament, degeaba consulți 90% din legi, dacă cele 10% care sunt cruciale și care au un impact destul de mare nu ajung să fie consultate și sunt votate într-o manieră foarte rapidă.

Vă mulțumim!