Clubul Jurnaliștilor de Investigație, la Bălți: dialog despre combaterea dezinformării și rolul comunității
Centrul de Investigații Jurnalistice invită jurnaliștii, reprezentanții organizațiilor societății civile și alți actori interesați la ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație cu tema „Rolul mass-media și al societății civile în demontarea falsurilor și fortificarea coeziunii sociale. Interacțiunea cu APL”, care va avea loc la Bălți pe data de 8 iulie. Evenimentul va avea loc în incinta Primăriei Bălți (str. Independenței, 1), începând cu ora 12.00.
Discuțiile în cadrul ședinței vor viza situația în regiunea de nord privind acțiunile de dezinformare în diverse chestiuni de interes public și măsurile întreprinse de autoritățile locale și diverși actori ai societății pentru combaterea propagandei și dezinformării și asigurarea informării corecte a cetățenilor.
La eveniment au fost invitați primarul orașului Bălți, reprezentanți ai organizațiilor societății civile și ai mass-media.
Confirmarea participării la eveniment se poate face la adresa de email [email protected] până pe data de 7 iulie, inclusiv.
Clubul de presă este parte a unui ciclu de întâlniri cu actori ai societății, în cadrul cărora sunt discutate diverse subiecte de actualitate, printre care propaganda și dezinformarea, efectul pe care acestea îl au asupra societății și instrumentele eficiente de combatere a acesteia.
În cadrul ședințelor anterioare ale Clubului Jurnaliștilor de Investigație, împreună cu experții invitați au fost discutate criza legată de alegerile din UTA Găgăuzia, planurile grupului parlamentar pentru asigurarea funcționalității UTA Găgăuzia pentru depășirea crizei din autonomie, efectul dezinformării asupra percepției locuitorilor din regiune, și soluțiile pentru combaterea dezinformării la Cahul.
Clubul Jurnaliștilor de Investigație este organizat în cadrul proiectului „Reziliență în fața dezinformării: Jurnalism de investigație pentru o societate mai puternică”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova, cu suportul financiar al Globsec și Uniunii Europene.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
