Editorial semnat de Mădălin Necșuțu și preluat din IPG Journal de la Kiev, publicat în buletinul de politică externă al FES/APE

Alegerile prezidențiale din România au reprezentat un moment de răscruce – nu numai pentru țară în sine, ci și pentru Europa și întreaga regiune – în contextul războiului hibrid al Rusiei împotriva țărilor democratice. Câștigătorul final a fost candidatul independent pro-european Nicușor Dan, care a obținut 53,6 % din voturi, în fața populistului de extremă dreaptă George Simion, cu 46,4 %.

Lupta din interiorul României nu a fost doar o competiție între doi candidați – a fost vorba despre alegerea direcției de dezvoltare a țării într-un moment critic. România își menține cursul geopolitic de un sfert de secol, de la alegerile prezidențiale din 2000. Atunci, alegătorii au avut de ales între un candidat favorabil UE și NATO și un candidat de extremă dreapta care dorea să țină România în afara acestor alianțe. România a aderat la NATO în 2004 și la UE în 2007.

Pandemia COVID-19 și invazia Rusiei în Ucraina au determinat România să formeze un guvern de coaliție format din cele două partide principale, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal. Cu toate acestea, această „alianță neconvențională” nu a reușit să ofere politici publice eficiente în timpul crizei. Deciziile manageriale luate în cadrul acestei coaliții au condus la dificultăți economice, în special la un deficit bugetar în creștere, și nu au fost explicate în mod corespunzător publicului, care, prin urmare, a început să perceapă guvernul ca fiind arogant și insolent.

Guvernul de coaliție format din cele două partide principale – Social Democrat și Național Liberal – nu a reușit să ofere politici publice eficiente în vremuri de criză

Inegalitatea veniturilor și restricțiile opace privind libertatea de circulație au provocat tensiuni sociale și au creat condiții favorabile pentru ca mișcările populiste și extremiste să obțină sprijin în rândul populației.

Partide precum Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și Partidul Tineretului (POT) au întruchipat aceste extreme și au primit sprijin în conformitate cu interesele Kremlinului în regiune. Deși legăturile directe dintre aceste partide și Moscova nu au fost dovedite, sprijinul Rusiei prin propagandă, social media sau asistență logistică pentru campaniile electorale este evident.

Populiștii anti-UE și anti-NATO au fost sprijiniți de Kremlin, ceea ce a contribuit la ascensiunea lor, la răspândirea teoriilor conspirației și la un val de ură în societate, care a sporit polarizarea acesteia.

România este aliatul indispensabil al Kievului

România preferă să ajute Ucraina într-o manieră nepublică, pentru a nu favoriza partidele populiste care folosesc acest subiect în retorica lor electorală. În ciuda acestui fapt, ea rămâne partenerul occidental esențial al Ucrainei. România are cea mai lungă frontieră cu Ucraina, de 613 kilometri, cu aproape 100 de kilometri mai lungă decât frontiera polono-ucraineană.

În timpul celor trei ani de război total, România a devenit un nod logistic vital pentru livrarea de arme și alte ajutoare din Occident către Ucraina. Țara însăși a avut, de asemenea, o contribuție semnificativă la sprijin, în special cu muniție.

Dan a acționat cu prudență în sprijinirea Ucrainei

În timp ce alte state din regiune ezitau, România a oferit Ucrainei unul dintre cele patru sisteme de apărare antirachetă Patriot ale sale, deși la momentul respectiv mai erau în serviciu doar două sisteme operaționale. Decizia a stârnit numeroase controverse în România, însă necesitatea strategică a primat. Transferul sistemului a devenit o prioritate pentru București, care a fost imediat exploatată de propaganda pro-rusă și de forțele radicale.

După alegeri, președintele nou ales, Nicușor Dan, și-a exprimat dorința de a continua să sprijine Ucraina și și-a anunțat intenția de a crește cheltuielile pentru apărare.

Deși sprijinul pentru Ucraina nu apărea în programul său electoral oficial, Dan și-a declarat deschis solidaritatea cu Kievul – chiar cu riscul de a pierde o parte din electorat. Dorința sa de a ridica această problemă sensibilă, în special în contextul unor relatări populiste larg răspândite potrivit cărora ajutorul acordat Ucrainei ar putea atrage România într-un război cu Rusia, s-a dovedit a fi o strategie eficientă.

Dan a acționat cu prudență pe tema susținerii Ucrainei. În același timp, președintele ucrainean Volodymyr Zelensky, la scurt timp după alegerea sa, a asigurat disponibilitatea Kievului de a fi un bun vecin și partener al României. Acest lucru arată determinarea ambilor lideri de a contracara în mod discret, dar consecvent, amenințarea venită din partea Kremlinului.

Mize geostrategice și perturbarea planurilor Moscovei

Rusia a încercat să își „pună” marioneta în scaunul prezidențial de la București pentru a destabiliza România, a priva Ucraina de un aliat strategic și a consolida diviziunile din societatea românească prin manipularea opiniei publice prin intermediul rețelelor sociale. Dar poporul român a reușit să înfrângă planurile Moscovei.

În plus, victoria candidatului pro-european Nicușor Dan este un semnal important în ajunul alegerilor parlamentare din Moldova, care vor avea loc în luna septembrie a acestui an.

Forțele europene speră la un mandat pentru încă patru ani, la continuarea reformelor proeuropene la Chișinău și la slăbirea forțelor politice pro-ruse. Este esențial ca Moldova să formeze o majoritate parlamentară, cu un guvern pro-european care va coopera eficient cu președintele Maia Sandu.

Rusia investește deja resurse semnificative în războiul hibrid împotriva Moldovei

Un nou ciclu politic de patru ani, marcat de sinergii între președinte, guvern și parlament, va permite Moldovei să se apropie de UE. Rusia investește deja resurse semnificative în războiul hibrid împotriva Moldovei – estimate la aproximativ 200 de milioane de dolari pentru aceste alegeri – în încercarea de a influența alegătorii prin intermediul unei rețele înființate la Moscova de oligarhul moldovean fugar Ilan Șor.

Situația din România se stabilizează, ceea ce nu este cazul Poloniei, un alt aliat-cheie al Ucrainei de care depinde o mare parte din sprijinul său occidental. Alegerile prezidențiale din Polonia, cu un al doilea tur de scrutin la 1 iunie între Rafal Trzaskowski și Karol Nawrocki, vor fi un moment critic. În cazul în care centristul Trzaskowski îl va învinge pe naționalistul Nawrocki, Ucraina va câștiga un alt partener strategic de încredere – asociat cu România. Prin urmare, este esențial să contracarăm planurile Moscovei, astfel încât vecinii puternici ai Kievului să rămână fermi în sprijinul lor pentru Ucraina.

Scenariul ideal pentru regiune este ca toți vecinii Ucrainei, și anume România, Polonia și Republica Moldova, să aibă guverne și președinți proeuropeni. O astfel de constelație politică – combinată cu determinarea și reziliența ucrainenilor de pe linia frontului – ar crește fără îndoială șansele de victorie. Dar dorința Rusiei de a perturba acest scenariu nu ar trebui subestimată. Prin urmare, vigilența și acțiunea coordonată trebuie să rămână o prioritate absolută.