Vila prezidențială de la Holercani se află în imediata vecinătate cu imobilul înregistrat pe numele unei întreprinderi dintr-un offshore cipriot, administrată din umbră de către Grigore Caramalac, alias Bulgarul, om de afaceri, condamnat pentru evaziune fiscală, cu conexiuni la autoritatea interlopă. Ambele imobile se află pe teritoriul instituției publice Pensiunea Holercani, paza cărora este asigurată de Serviciul Pază și Protecție de Stat (SPPS). Imobilul a fost înstrăinat din proprietatea statului cu trei milioane de lei când la cârma Guvernului se aflau Zinaida Greceanîi și Igor Dodon.
Vila prezidențială de la Holercani, situată într-o pădure cu suprafața de 65 de hectare de pe malul Nistrului, este destinată pentru recrearea șefului statului și a familiei acestuia, dar și pentru întâlniri protocolare. În această vilă s-a autoizolat Igor Dodon după revenirea de la Moscova, unde a participat la ceremoniile dedicate victoriei asupra fascismului, a avut mai multe întâlniri cu jurnaliștii, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău, dar și cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
Instituție publică, ferită de ochii lumii
Un drum prin pădure, cu lungimea de puțin peste trei kilometri, duce până la intrarea pe teritoriul vilei de la marginea satului Ustia, raionul Dubăsari, delimitată de o poartă din metal unde stau de gardă angajații SPPS. Oamenii de rând nu au acces pe teritoriu, cu excepția personalului angajat. Cei din SPPS reacționează chiar și dacă cineva se apropie la o distanță de 10 metri de la poartă și îi determină să se întoarcă din drum. La fel, sunt interzise filmările, inclusiv cu drona.
Echipa Centrului de Investigații Jurnalistice a fost surprinsă la aproximativ un kilometru de la intrarea pe teritoriul vilei prezidențiale de către un ofițer al SPPS, care s-a prezentat cu numele Sârbu. Acesta a interzis jurnaliștilor să filmeze cu drona pe motiv că este vorba de o instituție publică și că este nevoie de acordul Cancelariei de Stat. Bărbatul i-a obligat pe jurnaliști să părăsească zona și s-a asigurat de plecarea lor. Peste aproximativ zece minute, spre vilă s-a îndreptat cortegiul prezidențial. A doua zi dimineața, președintele Igor Dodon, care se declară candidat independent pentru scrutinul electoral, urma să participe la o ceremonie în satul Molovata, raionul Dubăsari, localitatea de baștină a soției sale.
Imobilul multietajat de pe malul Nistrului
După poarta din metal, drumul spre vila prezidențială trece pe lângă un bloc multietajat. Deși e amplasat pe teritoriul îngrădit al instituției publice, imobilul se află în proprietate privată, începând cu 29 iulie 2008. Conform datelor cadastrale, este vorba de un teren de 1,2099 hectare, pe care sunt amplasate trei construcții cu suprafața totală de 2.868 de metri pătrați. Din filmările cu drona se observă că pe terenul aferent în prezent se efectuează lucrări de construcție.
Vândut cu doar trei milioane de lei
Proprietarul oficial al construcției este Întreprinderea cu capital străin Nadif Trading SRL, fondată cu doi ani înainte de a intra în posesia imobilului.
În 2010, când președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a vizitat în premieră complexul rezidențial de la Holercani, administratorul Efim Palmă a dezvăluit că imobilul respectiv a avut de suferit în urma războilui de pe Nistru din 1992 și că a fost vândut de Guvern în 2008 cu trei milioane de lei.
Amintim că în perioada când a fost vândut imobilul, la șefia Guvernului se afla Zinaida Greceanîi, în prezent președintă a Parlamentului și lideră a PSRM, iar funcția de prim-viceprim-ministru și ministru al Economiei și Comerțului era deținută de Igor Dodon.
Cine stă în spatele Nadif Trading SRL
Fondatorul firmei Nadif Trading SRL este Kyriant Trading LTD, un offshore cipriot. Compania Nadif Trading este co-fondatoarea Alferal, o întreprindere care deține mai multe restaurante și săli de agrement la Chișinău. Kyriant Trading LTD este co-fondatoare, împreună cu altă firmă offshore din Cipru, a întreprinderii cu capital străin Club Royal Park, proprietara hotelului cu cinci stele din parcul Valea Trandafirilor, vizat într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice.
Proprietarul hotelului este cunoscutul om de afaceri Andrei Gargalîc. Anterior, în calitate de administrator oficial al hotelului din Valea Trandafirilor figura Lada Gargalîc, soția antreprenorului, iar în prezent în calitate de administratori figurează Ruslana Safronova și Nichita Gargalîc, fiul antreprenorului.
Presa a scris, cu referință la declarațiile procurorilor, că Andrei Gargalîc este partener de afaceri cu interlopul Grigore Caramalac, alias Bulgarul. Prin intermediul unor firme fondate de companii off-shore, banii lui Caramalac ajung în Republica Moldova, fiind investiți în afaceri și imobile.
Numele lui Gargalîc apare alături de cel al lui Caramalac în lista fondatorilor întreprinderii Intervis SRL.
Andrei Gargalîc a fost reținut de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Potrivit organelor de drept, pe 17 august 2017 a fost pornită o cauză penală pentru evaziune fiscală în proporții deosebit de mari de către întreprinderile gestionate de Andrei Gargalîc. Omul de afaceri a fost eliberat din detenție în primăvara anului 2018, fiind condamnat la trei ani cu suspendare.
Soția milionarului, Lada Gargalîc, și contabila întreprinderilor celor doi soți, Aliona Sturzu, au primit amenzi penale. Concomitent, au fost aplicate amenzi și companiilor lui Gargalîc. La fel, soții Gargalîc au fost obligați să achite statului și suma de 37 de mii de lei, invocată de procurori drept cheltuieli în cadrul dosarului penal.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii