Devizul de cheltuieli pentru organizarea Adunării „Moldova Europeană”, care avut loc la Chișinău duminica trecută, a constituit suma de 4,7 mln de lei, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Potrivit lui, banii au fost cheltuiți pentru amenajarea scenei și sonorizare, asigurarea infrastructurii necesare în jurul Arcului de Triumf, corturi, procurarea apei pentru participanți, închirierea unităților sanitare. La fel, din acești bani au fost plătite onorarii pentru concert, tipărite materiale informative și confecționate steaguri. „Ministerul Culturii a confecționat 2000 de steaguri a Moldovei și Uniunii Europene care au fost repartizate prin intermediul Cancelarie de Stat în fiecare localitate din țară, care vor flutura cu mândrie inclusiv de sărbătorile naționale și Ziua Independenței”, a spus Daniel Vodă.
Din suma anunțată au fost procurate peste 40 de mii de sticle de apă pentru participanții la eveniment și au fost arendate 100 de unități sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, care au fost disponibile în Piața Marii Adunări Naționale. La fel, pentru a combate dezinformare și pentru informare corectă, autoritățile au tipărit 10 mii de pliante și 8 mii de postere expuse în spațiile publice și au închiriat afișaje în Chișinău și în regiuni. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a negat zvonurile că autoritățile ar fi plătit bani pentru transportarea și alimentarea participanților.
Conform oamenilor legii, peste 80 de mii de participanți au venit duminică în Piața Marii Adunări Naționale și „zero încălcări au fost înregistrate din partea poliției, iar adunarea a fost cu adevărat pașnică”, a spus Daniei Vodă. „Apreciem ordinea publică și curățenia lăsată de oameni după încheierea evenimentului. Oamenii au respectat condițiile și recomandările autorităților”, a adăugat el.
Adunarea „Moldova Europeană”, care a avut loc pe 21 mai la Chișinău, a adunat moldoveni nu doar la Chișinău, ci și în mai multe capitale euronele. În cadrul evenimentului, președinta Maia Sandu a vorbit în română, dar s-a adresat participanților și în limbile minorităților: rusă, ucraineană, găgăuză și bulgară. În cadrul evenimentului, a fost votat votată o rezoluție, prin care confirmă vectorul european al țării. Mai mulți oficiali europeni au apreciat determinarea cetățenilor Moldovei de a urma calea europeană.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii