Alertele cu bombă din ziua în care au fost emise mandate de arest lui Plahotniuc și Botnari sunt investigate de PCCOCS

Ilie Gulca
06/07/2022
Judecătoria Chișinău, sediul Buciunca. Foto: tv8.md

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și  Inspectoratul Național de Investigații investighează denunțurile false din 5 iulie 2022 privind atentate cu bombă în capitală și republică. Toate sediile Judecătoriei Chișinău, Aeroportul Internațional Chișinău, Spitalul Clinic Republican, precum și Parlamentul au fost nevoite să-şi întrerupă activitatea din cauza alertelor cu bombă.

„Denunțurile au fost trimise de pe o adresă electronică, în după-amiaza aceleiași zile, pe mai multe adrese guvernamentale și conțineau mesaje cu caracter amenințător despre plasarea unor obiecte explozive în mai multe instituții din țară. Denunțurile au declanșat aplicarea protocoalelor de precauție relevante, ceea ce a generat cheltuieli semnificative pentru bugetul de stat”, informează Procuratura Generală într-un comunicat.

Conform legii, comunicarea mincinoasă, cu bună-ştiinţă, despre acte de terorism se pedepsește cu amendă de la 27.500 la 42.500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la doi ani.

De asemenea, sursa citată relatează că, în dimineața zilei de miercuri, procurorii PCCOCS au trimis în judecată un alt dosar penal în care un adolescent din sudul republicii este învinuit de șapte denunțuri false despre faptul că anumite locații ar fi fost minate.

Învinuitul trimisese înștiințările false prin poșta electronică, pentru a-și ascunde identitatea, însă a fost depistat de oamenii legii și investigat pentru tragerea lui la răspundere penală.

Cazul a avut loc în perioada 19-21 ianuarie 2022 și a fost reflectat în presa națională.

Denunțurile au vizat locații din Ceadâr-Lunga, Comrat și Vulcănești – instituții de învățământ, precum și un cimitir. Potrivit materialelor dosarului, la comunicarea denunțurilor false, adolescentul a urmărit scopul perturbării activității instituțiilor de stat.

În afară de examinarea aspectului penal de către instanța de judecată, autoritățile au formulat o acțiune civilă pentru recuperarea celor circa 60.000 de lei cheltuiți pentru acțiunile obligatorii cu rol de prevenție a potențialelor urmări provocate de astfel de atentate întreprinse de serviciile specializate.

În aceeași zi, au fost examinate în instanță mai multe dosare de rezonanță. De exemplu, la sediul Buiucani al Judecătoriei Chişinău urma să fie pronunţată sentinţa în dosarul parcărilor cu plată, în care este învinuit fostul primar al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.

Judecătorii de instrucţie de la oficiul Ciocana al Judecătoriei Chişinău au emis mandate de arrest în contumacie pe numele fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc. Curtea de Apel Chişinău a decis plasarea fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Vasile Botnari, în arrest preventive la Penitenciarul nr. 13.

Ilie Gulca
06/07/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii