Președinta Republicii Moldova i-a conferit gradul superior de calificare Vioricăi Puica, noul judecător al Curții Constituționale. Un decret a fost semnat de șefa statului în data de 5 decembrie. La sfârșitul lunii precedente, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a numit-o pe Viorica Puica în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pe un termen de şase ani.
Viorica Puica este magistrată din 2002 şi a activat doar la Judecătoria sectorului Botanica din capitală.
În 202, CSM a propus Parlamentului Republicii Moldova numirea judecătorului Viorica Puica în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, înaintând proiectul hotărârii. Comisia Juridică, numiri și imunități a Parlamentului a respins însă candidatura magistratei.
Viorica Puica a primit calificativul „excelent” de la Colegiul de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor (CEP), fiind aprecită cu 76 de puncte de Colegiul pentru Selecția și Cariera Judecătorilor (CSC). Ea este una dintre puținele judecătoare care își exprimă public criticile în privința problemelor din sistemul judecătoresc, declarând inclusiv că Procuratura nu este independentă.
De altfel, Puica a mai avut nenumărate încercări de a fi promovată la instanțele superioare, doar că toate au fost eșuate.
În cadrul Adunării Generale a Judecătorilor din 28 aprilie curent, Viorica Puica a fost desemnată președinte al adunării. Ulterior, magistrata și-a înaintat candidatura pentru a fi transferată temporar pe post de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). A obținut funcția temporară, iar câteva luni distanță a fost propusă pentru exercitarea interimatului funcției de președinte al CSJ.
În declarația de avere, Puica declară că pe parcursul anului trecut a obținut peste 177 mii lei ventirui din salariu, aproape 208 mii salariul soțului, o remunerare modestă de pe urma activității științifice și didactice de aproape 5 mii lei, o indemnizație de peste 100 mii lei pentru incapacitate temporară de muncă și o donație de la Asociația Judecătorilor de 55.200 lei.
La capitolul bunuri imobile, magistrate declară că are în possie un apartament de 71 m.p, dobândit în 2017 cu o valoare de aproape 410 mii lei. Familia Puica are în proprietate un automobile Hyundai Tucson din 2017, achiziționat în 2020 cu 293.500 lei.
Curtea Constituţională este compusă din șase judecători, doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii