Consiliul de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) s-a convocat în ședință pe 3 februarie, după patru luni de inactivitate, pentru a examina înregistrarea emisiunii suplimentare de acțiuni a Energocom în valoare de 1,4 miliarde de lei, precum și alte 45 chestiuni acumulate pe parcursul a patru luni.
Aceasta este prima ședință de la cea din 7 septembrie 2021 după care, pe 9 septembrie, Parlamentul a votat demisia in corpore a conducerii anterioare a CNPF.
Președintele CNPF, Valeriu Chițan, vicepreședinții Nina Dosca și Iurie Filip, precum și membrii comisiei, Victor Captari și Viorel Miron au fost demiși pe motiv că nu-și fac bine treaba, fiind învinuiți inclusiv de faptul că au admis îndatorarea populației la organizațiile de creditare nebancară.
Ulterior, pe 7 octombrie, Legislativul a votat un nou vicepreședinte, Vitalie Lemne, care activase anterior în sectorul bancar.
Pe 21 ianuarie curent, Parlamentul i-a desemnat pe Cornelia Cozlovschi în calitate de președintă a Consiliului de administrație al CNPF și pe Adrian Gheorghiță în calitate de vicepreședinte. După ce s-a completat cu trei membri din cinci, acumulând cvorumul, Consiliul de administrație a putut să se convoace în ședință pentru a examina, printre altele, problema înregistrării emisiunii suplimentare de acțiuni a SA Energocom în valoare de 1,4 miliarde lei – infuzia de capital efectuată de Guvern în calitate de singur acționar al societății în perioada crizei energetice din octombrie-noiembrie 2021.
De asemenea, a fost înregistrată emisiunea suplimentară a SA Farmaco în valoare de 41,3 milioane de lei. Alte chestiuni examinate de Consiliu s-au referit la autorizarea auditului unor societăți de asigurări, lichidarea unor organizații de microfinanțare, precum și la aprobarea reorganizării a 16 societăți pe acțiuni în societăți cu răspundere limitată.
Conform regulamentului de activitate al CNPF, ședințele Consiliului de Administrație trebuie să fie convocate de regulă o dată pe săptămână.
Comisia Națională a Pieței Financiare este autoritatea statului care supraveghează și autorizează toate componentele pieței financiare în afară de sectorul bancar. La etapa actuală, este vorba în special despre piața de capital, piața de asigurări și piața de creditare nebancară.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii