Ex-deputaţii din Platforma DA acuză conducerea Ministerului de Interne de angajări „defectuoase” în funcţiie cheie

Julieta Saviţchi
08/11/2021

Ex-deputaţii din Platforma DA, Chiril Moţpan şi Dinu Plângău, acuză conducerea Ministerului de Interne că ar face angajările în funcţiile cheie pe criterii de loialitate, fără ca să ţină cont de experienţa profesională. Potrivit declaraţiilor celor doi foşti deputaţi, făcute luni într-o conferinţă de presă, printre numirile recente în poliţie sunt şi persoane cu treecut dubios.

Chiril Moţpan a acuzat-o pe ministra de Interne, Ana Revenco, că i-a angajat în funcţii cheie pe şase din foştii colegi de la Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, pe care l-a condus anterior. „Eu n-aș fi împotrivă dacă ar fi vorba de oameni absolut competenți, integri, dar, dacă o să faceți o analiză, o să vedeți că unii dintre ei au restaurante, alții au fost implicați în dosare penale”, a declarat Moţpan.

Reprezentanţii Platformei DA s-au arătat nemulţumiţi şi de readucerea în funcția de secretar de stat a lui Sergiu Diaconu care, potrivit lui Moţpan, a fost prins de două ori conducând automobilul în stare de ebrietate.

Dinu Plângău a precizat în conferinţa de presă că a oferit anterior guvernării informaţiile respective şi a decis să fie făcute publice pentru că nu s-a luat nicio atitudine.

Totodată, Dinu Plângău a scris pe reţelele de socializare că la şefia Inspectoratului Naţional de Investigaţie ar putea fi desemnat Ion Bulat, fost angajat al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, care ar fi figurat în acelaşi dosar, intentat în 2016 pentru acţiuni de corupţie, lui Iurie Podarilov, actualul şef al Inspectoratului Naţional de Poliţie.

Precizăm că Iurie Podarilov a fost achitat definitiv în dosarul respectiv.

Ce doi foşti deputaţi au mai criticat conducerea Ministerului de Interne şi pentru iniţiativa legislativă care interzice cetăţenilor să filmeze poliţiştii.

Conducerea Ministerului de Interne nu a venit, deocamdată, cu o reacţie la acuzaţiile aduse.

Julieta Saviţchi
08/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii