Fostul șef adjunct al PCCOCS, Valeriu Bodean, este avocatul transfugului Vladimir Vitiuc

Ilie Gulca
10/02/2022
Fostul procuror PCCOCS, Valeriu Bodean

Actualul activist Șor, Vladimir Vitiuc, fost deputat comunist și democrat, aflat în arest preventiv de 30 de zile, este apărat în instanță de fostul adjunct al șefului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Valeriu Bodean. Vitiuc este bănuit de îmbogățire ilicită în dosarul celor 14 foști deputați comuniști, care au trecut pe 21 decembrie 2015 în platforma social-democrată la invitația oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Valeriu Bodean a plecat din domeniul procuraturii în iulie 2019. El a fost adjunct al procurorului-șef al PCCOCS în perioada 2017–2019. Bodean a mai fost și președinte al Colegiului de Evaluare a performanțelor procurorilor.

Valeriu Bodean a lucrat în domeniul procuraturii înce­pând cu 2000, deţinând pe par­curs mai multe fun­cţii în Pro­cu­ra­tura municipiului Chișinău şi Procuratura Generală.

Potrivit Ziarului de Gardă, Valeriu Bodean a exa­mi­nat dosare cu tentă poli­tică în peri­oada guver­nă­rii comu­niste. El a fost acu­za­to­rul de stat care a dis­pus ares­ta­rea omu­lui de afa­ceri Gabriel Stati, precum şi a şefu­lui pazei sale de corp, Aurel Mari­ne­scu, învi­nuiţi în apri­lie 2009 de orga­ni­za­rea acţiu­ni­lor de dez­or­dine în masă şi uzur­pare a pute­rii de stat.

În noiem­brie 2009, dosa­rul pe numele lui Stati a fost cla­sat. Ulte­rior, acesta a mers la CEDO. Cazul a fost solu­ţio­nat ami­a­bil după ce Guver­nul R. Mol­dova a recu­nos­cut vio­la­rea în acest caz a Con­venţiei, res­pec­tiv, detenţia ile­gală apli­cată la soli­ci­ta­rea pro­cu­ro­ru­lui Vale­riu Bodean.

Cei cinci deputați au fost reținuți pentru că ar fi negociat trecerea colegilor lor în gruparea condusă de fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc sunt Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Anatolie Zagorodnîi, Artur Reșetnicov și Serghei Sîrbu.

Fostul procuror din cadrul PCCOCS, Vladimir Moșneaga, este avocatul fostului deputat comunist și democrat, Serghei Sîrbu, actualmente vicepreședinte al Partidului Șor, aflat în arest preventiv în dosarul deputaților transfugi.

La rândul său, fostul procuror anticorupție, Lilian Rudei, este avocatul Violetei Ivanov, unul dintre cei cinci foști deputați comuniști arestați preventiv sub bănuiala că au negociat trecerea colegilor lor, în decembrie 2015, în gruparea condusă de oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Ilie Gulca
10/02/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii