Ion Creţu, avocatul lui Veaceslav Platon: „Clientul meu a plecat cu probleme personale în Cehia”

Julieta Saviţchi
19/07/2021
Captură

Controversatul afacerist, Veaceslav Platon, ar fi plecat în Cehia și urmează să se întoarcă peste zece zile. Declaraţia a fost făcută de Ion Creţu, avocatul lui Platon, la solicitarea portalului Anticoruptie.md. „Clientul meu m-a anunţat că pleacă, dar nu mi-a comunicat prea multe detalii. A spus că are probleme personale, ceva legat de sănătate. A plecat în Cehia, iar în rută era inclus şi oraşul Londra, dar nu a coborât acolo”, ne-a spus apărătorul.

Întrebat de ce  clientul său a ales o rută cu escală în Londra, deşi în aceiaşi zi exista o rută directă Chişinău-Praga, Ion Creţu ne-a spus că Platon a decis să plece urgent şi nu mai erau bilete la ruta directă.

Avocatul lui Platon a precizat că clientul său nu are interdicţii de a părăsi ţara şi nici nu i-au fost impuse de instanţă atunci când a fost eliberat din închisoare.

Întrebat dacă clientul său nu se supune riscului de a fi extrădat în Federaţia Rusă, fiind anunţat în urmărire generală de către organele de drept din ţara respectivă în dosarul Laudromatului, Ion Creţu a declarat că nu-l reprezintă pe Platon în Rusia şi nu cunoaşte detalii.

Apărătorul a confirmat că Veaceslav Platon are statut de inculpat în alte dosare penale, aflate în gestiunea Judecătoriei Chişinău, şi că a ales să plece în această perioadă pentru că nu erau programate şedinţe de judecată. „A fost programată o singură şedinţă, în dosarul de învinuire a lui Viorel Morari, în care Platon are statut de parte vătămată. Nu este obligatoriu să participe la şedinţă, va fi suficientă prezenţa mea”, ne-a declarat Ion Creţu.

Procuratura Generală a emis, luni, un comunicat de presă în care susţine că nu există motive de îngrijorare că Platon nu va reveni în ţară. „Desfășurarea normală a procedurilor penale pendinte de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este inclusiv în interesul cetățeanului Platon. Prin urmare, Procuratura nu vede logica pentru ca numitul să se eschiveze. Actualmente, nu există vre-o lucrare pendintă, în care se impunea necesitatea aplicării față de cetățeanul Platon a unei măsuri preventive”, se arată în document.

Totuşi, instituţia nu exclude că afaceristul ar putea să nu mai revină: „În funcție de comportamentul numitului în cadrul procedurilor în curs de desfășurare, Procuratura va reacționa și va propune luarea măsurilor reieșind din cerințele Legii de procedură penală, inclusiv aplicarea măsurilor privative, după caz”.

Deputata PPDA, Inga Grigoriu, şefa Comisiei parlamentare de anchetă privind Laundomatul rusesc, a comunicat anterior pentru portalul Anticorupţie.md că Procuratura Generală din Federaţia Rusă i-a solicitat oficial instituţiei omoloage din Chişinău să-l informeze pe Veaceslav Platobn că este aşteptat să facă declaraţii în dosarul Laundromatului.

Inga Grigoriu a oferit publicităţii documente cu răspunsurile oficiale ale Serviciului de Informaţii şi Securitate şi a Serviciului de prevenire şi combatere a spălării banilor, în care se confirmă că firmele afiliate lui Veaceslav Platon au fost implicate în spălarea miliardelor ruseşti prin sistemul bancar moldovenesc. Inga Grigoriu a mai declarat că există şi documente care confirmă implicarea lui Platon în frauda bancară din Republica Moldova.

Veaceslav Platon a fost eliberat din arest pe 15 iunie 2020, după ce demersul de suspendare a executării pedepsei depus de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a fost admis.

Cu circa o lună înainte, pe 18 mai, Stoianoglo declara că întreg dosarul lui Platon ar fi fost fabricat la comandă politică. Platon fusese condamnat la 18 ani de închisoare, în aprilie 2017, în dosarul „furtul miliardului”. Platon era învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ un miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.

În mai 2021, Judecătoria Chişinău, la solicitarea procurorilor, l-a achitat pe Veaceslav Platon în dosarul fraudei bancare.

Preşedinta Maia Sandu a venit cu o reacție şi a îndemnat „insistent Procuratura să-și analizeze bine deciziile”. „Gruparea lui Platon reprezintă un pericol pentru securitatea statului. Acțiunile acesteia, pe de o parte, pot afecta grav stabilitatea financiară a Republicii Moldova și, pe de altă parte, subminează instituțiile statului și economia țării. Este extrem de îngrijorător cât de repede Procuratura a renunțat la învinuiri în raport cu această grupare”, a declarat Maia Sandu.

În replică, Veaceslav Platon a declarat că va demonstra că „regina este goală”.

 

Julieta Saviţchi
19/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii