Ocuparea informală și salariile în plic rămân o realitate a mediului economic din Republica Moldova, constată Expert-Grup, precizând că aproape fiecare a 4-a persoană din populația ocupată activează informal, iar percepțiile în societate privind salariile în plic indică asupra a circa 30 la sută din fondul de remunerare a muncii. Într-o analiză făcută public marți, Expert-Grup arată că urmare a muncii nedeclarate veniturile ratate la bugetul public depășesc 7 la sută din PIB.
Motivațiile pentru acest fenomen sunt atât de partea angajaților, prin dorința de a obține un venit curent mai mare, dar și din neîncrederea în contractul social și percepția privind calitatea serviciilor publice, cât și de partea companiilor legat de persistența numerarului în tranzacții, percepția costurilor ridicate de conformitate și costuri reduse de neconformitate.
Costurile reduse de neconformitate, precizează Expert-Grup, se datorează și faptului că Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) nu posedă pârghii reale de a lupta cu munca informală. Instituția dată nu poate efectua controale inopinate și nu poate impune sancțiuni, aceasta fiind inclusiv în contradicție cu convențiile internaționale ale Organizației Mondiale a Muncii la care Republica Moldova este parte.
Analiza elaborată de Expert Grup abordează vulnerabilitățile instituționale în contracararea muncii nedeclarate și subdeclarate și ce prevede reforma inspectoratului de stat al muncii aflată în derulare. Totodată, sunt prezentate și recomandări pentru implementarea cu succes și impact a reformei date.
Pentru a elimina munca informală, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a lansat în 2022 o amplă campanie de informare, cu genericul „Trecem pe alb”. Campania cheamă instituțiile statului să coopereze pentru a combate împreună munca nedeclarată și informează publicul despre beneficiile muncii legale „la alb” și măsurile desfășurate de Guvern în acest scop.
Centrul de Investigații Jurnalistice a arătat în câteva anchete jurnalistice cum a fost distructată Inspecția Muncii în cadrul unei reforme inițiate de Guvernul condus de Pavel Filip și consecințele asupra drepturilor angajaților. Reforma care a distructat Inspecția Muncii nu a făcut decât să crească și mai mult angajarea fără contract de muncă și plățile în plic.
Finanţatori:
Parteneri: