Președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a demisionat. Care este motivul

Mariana Colun
02/07/2019
Alina Russu. Foto: CIJM

Alina Russu a demisionat marți din funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale. La fel ca și Iurie Ciocan, Alina Russu a motivat că la baza cererii de demisie ar fi modificările operate de Parlament la Codul Electoral, care „ar putea trezi suspiciuni vizavi de libertatea deciziilor autorității electorale superioare”.

„Astăzi am depus cererea de demisie din funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale. Nu a fost o decizie simplă, însă una asumată și pe deplin responsabilă. În perioada mandatului mi-am onorat responsabilitățile ghidându-mă de norma legală, aplicată în vederea asigurării cetățenilor dreptului la vot, dar și a dreptului de a fi ales. În condițiile statului de drept este imperativ ca libera exprimare să fie asigurată atât alegătorului, cât și celor care, în virtutea funcțiilor, sunt responsabili de organizarea și desfășurarea procesului electoral. Imixtiunea în oricare din componentele procesului electoral este incompatibilă cu dezvoltarea liberă a democrației participative. Implementarea inițiativelor de ultimă oră a modificării cadrului normativ în materie electorală ar putea trezi suspiciuni vizavi de libertatea deciziilor autorității electorale superioare. Colegele și colegii cu care am avut onoarea să activez, instituția per ansamblu, pe care am avut onoarea să o conduc sunt de valoare, capabili de a îndeplini sarcinile de organizare a oricărui scrutin”, se arată în mesajul Alinei Russu, plasat pe pagina de Facebook a CEC.

Alina Russu a ajuns președinta CEC în iunie 2016. Portalul Anticoruptie.md a scris atunci că Parlamentul a votat noua componență a CEC fără să publice avizele consultative ale Serviciului de Informații și Securitate în privința celor nouă membri ai structurii, așa cum prevede legea. Unii experți susțineau că Legislativul s-a dovedit a fi inapt în fața SIS, instituție care, de altfel, se află sub control parlamentar. Ulterior, Parlamentul a făcut publice avizele consultative ale SIS care se referă la controlul integrității celor nouă membri ai CEC. Singura obiecție formulată în avizele pentru mai mulți membri ai Comisiei Electorale, între care și Alina Russu, se referea la calitatea de membru de partid a acestora, fapt care vine în contradicție cu prevederile Codului Electoral, care interzice membrilor CEC să fie membri de partid pe durata mandatului.

 

Mariana Colun
02/07/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii