Rând pe rând spre CSM. Noii candidați non-judectori, în așteptarea votului din partea deputaților

Tatiana Gherța
07/09/2023
parlament.md

Legislativul va examina în cadrul primei ședințe parlamentare din sesiunea de toamnă 2023 de joi, 7 septembrie, propunerile Comisiei juridice, numiri și imunități cu privire la suplinirea fotoliilor vacante din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din rândul non-judecătorilor. După intervievarea celor opt candidați admiși în concurs, membrii comisiei au propus doi candidați în plenul Parlamentului pentru numirea în funcție. Este vorba de fosta acuzatoare Lucia Popescu și avocatul Iulian Muntean. 

Lucia Popescu este licențiată în drept și are diplomă de master în drept civil și în drept european. În prezent, aceasta activează în cadrul proiectului „Consolidarea transparenței, responsabilității și accesului la sistemul judiciar din Moldova”. Anterior, în perioada 2011 – 2013, Lucia Popescu a activat în funcția de procuror la Procuratura sect. Rîșcani, mun. Chișinău. Din 2013 până în 2015, a deținut funcția de procuror în Secția asistență juridică internațională din cadrul Procuraturii Generale. În perioada 2015 – 2016. a fost lector la Universitatea de Studii Europene din Moldova. Din 2015 până în 2022 a fost consilier juridic și coordonator superior de proiect la Oficiul Consiliului Europei la Chișinău. Din martie 2022, deține funcția de expert național pe termen lung la Agenția Expertise France. 

„CSM ar trebui să fie nu reactiv, dar proactiv. Să nu aștepte ca cineva să vină, să ceară anumite comunicate din partea Consiliului, dar singur Consiliul trebuie să iasă să spună public opinia cu referire la anumite discuții publice cu privire la problemele discutate public. Totodată, CSM trebuie să aibă rolul de avangardă pentru că, pe de o parte, Consiliul trebuie să promoveze integritatea judecătorilor, iar pe de altă parte trebuie să și protejeze judecătorii. De multe ori, informațiile făcute publice pot fi neveridice, tendențioase, de aceea e foarte importantă comunicarea CSM în acest sens”, a punctat Lucia Popescu în cadrul interviului.

Până a ajunge în fața deputaților, Lucia Popescu a trecut și prin filtrul de evaluare. Membrii Comisiei Pre-Veting au fost interesați de nedeclararea, în perioada 2012-2015, a trei conturi bancare și a unor împrumuturi. Popescu a motivat scăparea prin faptul că a interpretat greșit legea și a menționat doar sumele din veniturile sale și ale soțului, dar nu și numerele de cont bancar.

La fel, comisia a depistat că abia în 2015 fosta procuroră a notat în declarația de avere că soțul ei a participat la privatizarea unui apartament în 2004. Candidata a explicat că este vorba despre apartamentul părinților lui și că până în 2015 nu știa că soțul ei era unul dintre coproprietari.

Evaluatorii au fost interesați și de economiile în numerar, în sumă de 8.000 de euro, pe care le-a avut familia Popescu și pe care nu le-au menționat în declarația de venituri. Acești bani, a precizat candidata, au fost  obținuți din veniturile salariale ale ei și ale soțului. În 2020 economiile familiei au fost cumulate cu un credit de 800 de mii de lei și a fost achiziționată o casă cu suprafața de 109 metri pătrați în municipiul Chișinău. Valoarea cadastrala a bunului fiind de 941.911 lei (aprox. 47.716 EUR).

Iulian Muntean a obținut licență în electromecanică în anul 2000 și licență în drept în anul 2003. A activat ca economist-coordonator în Serviciul „Știință” din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova între 2003 – 2006. În perioada 2006 – 2022, a fost lector la Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea „Perspectiva – INT” și Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Din 2022, este lector la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Muntean este avocat licențiat și membru al Uniunii Avocaților din Republica Moldova din 2011. În anul 2009 a obținut titlul de doctor în drept.

Întrebat care sunt obiectivele în funcția de membru CSM, Muntean a răspuns că se va axa pe inițiativa președintei Maia Sandu privind crearea tribunalului anticorupție. Opinia sa este în contradicție cu cea a Consiliului Uniunii Avocaților din Moldova, care a avizat negativ propunerea venită din partea șefei statului, întrucât, potrivit Consiliului, prin încercarea instituirii unei noi instanțe specializate, statul recunoaște prematur eșecul în promovarea reformei în domeniul justiției, în special evaluarea extraordinară a judecătorilor

Un alt obiectiv al candidatului este legat de digitalizarea operațiunilor în instanță, iar demisiile judecătorilor din sistem să nu fie doar onorabile pentru că „n-ar fi corect”, spune Muntean.

„În primul rând m-aș axa pe inițiativa doamnei președinte, care prevede formarea acelui tribunal anticorupție pentru a implementa și selecta niște persoane notorii, cu o reputație impecabilă care vor fi judecători în acest tribunal. De asemenea, voi promova digitalizarea și corespondența electronică între instanțe. (...) O să promovez independența judecătorilor cu o reputație ireproșabilă. Plus la aceasta în privința plecării din sistem, să plece prin demisie onorabilă sau demisie neonorabilă, nu toți pot să plece doar prin demisie onorabilă, n-ar fi corect după ce s-a întâmplat în sistemul judecătoresc pe parcursul anilor”, a precizat Munteanu în fața membrilor Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități. 

Potrivit informațiilor pe care le-a prezentat în fața Comisiei Pre-vetting, în ultimii cinci ani, avocatul Ion Muntean a beneficiat de donații generoase din partea părinților și a socrilor. În perioada 2009-2022, părinții săi i-a oferit donații în suma totală de 276.000 lei. Sumele au variat de la 10 mii până la peste 40 de mii de lei. Donațiile de la părinți au fost făcute în numerar la diverse evenimente, cum ar fi zilele de naștere, Crăciunul, Paștele, 8 Martie, Ziua Nunții, vacanțele de vară.

În aceeași perioadă, pentru aceleași ocazii a primit donații și de la socrii săi. Doar că, așa cum părinții soției aveau la activ o afacere, suma donațiillor a fost una considerabilă, un total de 5.266.000 lei. Peste 1 milion de lei au fost oferiți în numerar, iar 4 milioane au fost transferate pe contul soției. 

Toate achizițiile de valoare ale soților Muntean, din perioada 2008-2022, au fost parțial sau integral achitate din donațiilor venite din partea socrilor candidatului la CSM. Așadar, între 2006 și 2008, Ion Muntean a achiziționat un apartament de 121,4 m.p. în mun. Chișinău, prin intermediul unui contract de investiții din 2006, în valoare de 61.950 EUR (estimativ 1.053.602 MDL). Achitarea a fost făcută în trei tranșe, iar banii au venit din portofelul socrilor. 

După apartament, în 2011, a urmat și achiziția unui autoturism de model Toyota RAV 4, fabricat în 2011 cu 21.930 euro (estimativ 358 mii lei). Și în acest caz mai mult de jumătate din sumă a venit din donațiile primite de la socri.

În 2014 în garajul familiei a mai apărut o mașină, de această dată un Ford Focus produs în același an și destinat pentru doamna Muntean. Mașina, în valoare de 222.548 lei, a fost practic un cadou din partea tatălui pentru fiică, întruct a acoperit 200 mii lei din costul acesteia. 

Ultima achiziție, acoperită parțial tot din donația socrilor, a fost făcută anul trecut. Ion Muntean a achiziționat un automobil Volvo XC40, anul de fabricație 2022, în valoare de 857.176 lei [estimativ 42.000 EUR, costul automobilului – 793.000 lei (estimativ 39.850 EUR) și taxele de import în valoare de 64.176 lei. 

Precizăm că la proba interviului în fața membrilor comisiei parlamentare au fost admise șase persoane, care au promovat evaluarea efectuată de Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor: Veaceslav Guțan, Aliona Corcenco, Vitalie Sîli, Iulian Muntean, Lucia Popescu și Leonid Chirtoacă. 

Potrivit legislației, CSM este constituit din 12 membri. Șase dintre ei, care nu fac parte din rândul judecătorilor, sunt numiți de Parlament, cu votul a trei cincimi dintre deputații aleși.

 

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. „Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicat

 

Tatiana Gherța
07/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii