A dedicat 9 ani studiilor în medicină, iar când a vrut să îmbrace halatul de medic i s-a spus că sistemul nu are nevoie de ea. Vorbim despre Alina Istrate, o tânără care recent a absolvit studiile postuniversitare de rezidențiat la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF), căreia i-a fost închisă ușa spre profesia de medic. Alina a lansat un apel public pe o rețea de socializare în care a vorbit despre „sistemul medical defect” și despre corupție, care s-ar poziționa, încă din aulele universitare, mai presus decât jurământul lui Hipocrate. Dezvăluirile au avut efect, însă doar parțial.
Alina Istrate a absolvit acum patru ani Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Recent a finalizat și studiile de rezidențiat și a obținut diploma de specialist în domeniul alergologiei.
Conform procedurii, după ce a încheiat cei șase ani de studii, a aplicat pentru studiile de rezidențiat pentru a obține specialitatea de alergolog și imunolog. În acel moment a fost repartizată la Institutul Mamei și Copilului. Procedura a fost întărită și print-un contract trilateral semnat între USMF, Ministerul Sănătății și Institutul Mamei și Copilului.
Potrivit dispozițiilor generale din regulamentul cu privire la studiile postuniversitare prin rezidențiat „medicii şi farmaciştii care au fost admişi în rezidenţiat pe post încheie un contract individual de muncă cu instituţia care a prezentat Ministerului informaţia privitor la posturile vacante. Contractul va prevedea obligaţia de a lucra în instituţia respectivă o perioadă de cel puţin 3 ani după absolvirea rezidenţiatului”.
Dispoziția însă nu a fost respectată în cazul Alinei Istrate. Ea a fost anunțată că instituția nu are nevoie de așa specialiști și i-a fost arătată ușa.
„După ce am finalizat studiile de rezidențiat am mers la Institutul Mamei și Copilului și ei mi-au spus că ei pentru prima dată aud de așa contract și că noi nu avem nevoie de așa specialiști... La noi contractele au fost pe post, eu aveam contract anume pentru această instituție. Mi s-a spus că a fost o eroare mecanică și că ei au cerut de fapt pentru anesteziologie și nu alergologie și că ei nu au nevoie”, a precizat Alina Istrate pentru anticoruptie.md.
Acesta a fost declanșatorul care a dus la destăinuirile pe care le-a făcut pe rețelele de socializare. Impactul a fost atât de puternic încât a ajuns și la urechile responsabililor. Iar după câteva zile de la furtună a și fost anunțată că a fost deschis un post pentru ea.
„După postarea mea mesajul a ajuns peste tot, posibil și la rector, ministru. Au fost revăzute pozițiile și posturile de muncă la Institutul Mamei și Copilului. Noi am fost chemate și anunțate că s-au deschis două locuri. Mi s-a promis că voi fi angajată în secția de alergologie pediatrică și o să am și secundariat clinic, o formă de studii. Eu am fost de acord”, a spus proaspăta absolventă.
Contactați de anticoruptie.md, reprezentanții USMF au precizat că instituția s-a autosesizat pe acest caz. Șefa departamentului de comunicare și relații publice din cadrul USMF, Silvia Ciubrei, ne-a spus că situația este una ieșită din comun, mai ales că la faza inițială contractul tripartit a fost semnat de șeful instituției medicale.
„În cazul cu repartizarea universitatea nu are nici o atribuție. Repartizarea o face Ministerul Sănătății. (...) N-ar fi trebuit să se întâmple așa, dar chiar nu putem să răspundem în locul Ministerului Sănătății. Universitatea răspunde doar de instruire la nivel de studii postuniversitare prin rezidențiat. ”, a precizat Ciubrei.
Deși contractul este semnat și de rezident, acesta nu primește nicio copie. Asta s-a întâmplat cel puțin în cazul Alinei care ne spune că a încercat de nenumărate ori să obțină o copie, dar solicitarea ei era mereu amânată. Șefa departamentului de comunicare a confirmat că în dosarul studentei sunt trei contracte, dar nu a putut să ne răspundă de ce nu a ajuns niciunul și în posesia studentei.
În una din încercările eșuate de a obține contractul a reușit doar să facă pe furiș câteva fotografii.
Promit una, dar fac alta
La câteva zile distanță lucrurile însă s-au schimbat. Tânăra a fost anunțată că va fi angajată într-o altă secție și că nu va mai beneficia de studiile suplimentare asigurate de secundariat așa cum i s-a promis în faza inițială doar pentru a fi limpezite apele. „Inițial mi s-a spus una, ieri alta, dar tot ce e posibil ca la semnarea contractului să fie altceva”, a mai specificat ea.
Doctorița spune că, în cele mai multe cazuri de secundariatul clinic beneficiază doar tinerii specialiști „privilegiați” și nu „muritorii de rând”. Iar toate acestea pentru că instrumentul folosit de novicii purtători de halate albe, de cele mai multe ori, este corupția și nu bisturiul.
„Iată eu, un simplu muritor de rând, nu o să fac secundariatul fiindcă pentru mine nu este loc, dar pentru altul este. Și așa e mereu, inclusiv transferurile de la specialități la specialități se fac tot așa. În perioada de rezidențiat am vrut să mă transfer la altă specialitate, dar nu am putut. Mi s-a dat de înțeles că nu voi putea face transfer dacă nu sunt din partea cuiva sau dacă nu achit o sumă”
Conform ordinului ministerului transferul poate fi efectuat doar dacă la mijloc stau anumite motive medicale, care nu-i permit unui tânăr să profeseze o anumită specialitate. La medicină însă sunt valabile motivele bănești.
„Aici e clar că aici ori e fiica sau feciorul cuiva ori e vorba de bani. Într-adevăr se cer bani. Toți știu asta. Nu veți da de oameni care vor spune ceva concret pentru că acei care sunt în sistemul medical nu vor verbaliza nimic, vor spune doar cei au plecat peste hotare sau cei care s-au dezamăgit și au plecat din sistem”, a spus tânăra specialistă.
Reacția USMF asupra acestor acuzații a fost una clasică, „USMF condamnă orice formă de corupție, discriminare, încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau cazurile de favorizare nejustificată a membrilor comunității academice”. Drept completare am fost informați despre faptul că începând cu 2018 în cadrul instituției este pus în aplicare un plan de acțiuni privind anticorupția și asigurarea integrității academice. În acest sens, universitatea întreprinde măsuri pentru a nu admite comportamente ce contravin normelor morale și legale, inclusiv încălcarea actelor de reglementare ale instituției.
Am solicitat un comentariu la acest subiect și de la Ministerul Sănătății, iar răspunsul de la comunicatoarea instituției, Elena Mudrîi, a fost că „absolventa va lucra la Institutul Mamei și Copilului”, fără a ne fi oferite mai multe detalii.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii