„Statul trebuie să intervină”. Maia Sandu sprijină pachetul social stabilit de Guvern pentru compensațiile la plata tarifelor majorate la gazele naturale

Ilie Gulca
11/11/2021
Șefa statului, Maia Sandu

Șefa statului, Maia Sandu, sprijină Guvernul în privința achitării compensațiilor consumatorilor pentru plata tarifelor majorate la gazele naturale. După spusele președintei, cele 1,6 miliarde de lei menite să sprijine familiile dezavantajate sunt o sumă semnificativă, dar necesară pentru a proteja cetățenii.

„Creșterea semnificativă a prețurilor la gaze pe piața internațională este o povară grea pentru toți, dar mai ales pentru țara noastră, din cauza veniturilor modeste ale majorității oamenilor, dar și a ineficienței energetice a economiei noastre”, a scris șefa statului pe pagina sa de Facebook.

În opinia ei, „statul trebuie să intervină pentru a sprijini cele mai vulnerabile categorii”. „Guvernul a anunțat că va compensa parțial costul facturii la gaze pentru toți consumatorii casnici, peste 746.000 de gospodării. Peste 300.000 de familii nevoiașe vor primi ajutor pentru perioada rece a anului, care a fost majorat de la 500 până la 700 de lei. Totodată, 222.000 de consumatori casnici din zonele cu încălzire centralizată din Chișinău și Bălți vor beneficia de compensații parțiale, de până la 450 de lei, pentru creșterea prețului la agentul termic”, a detaliat președinta.

Pe 10 noiembrie, Guvernul a prezentat pachetul de asistență socială în valoare de1,6 miliarde de lei. Acest pachet prevede achitarea compensațiilor pentru plata tarifelor la gazele naturale și pentru agentul termic, precum și majorarea subvențiilor familiilor dezavantajate.

Pe 9 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a majorat tariful la gazele naturale de la 4,3 lei la 11,08 pentru un metru cub de gaze naturale.

ANRE a adoptat tariful calculat de Moldovagaz. Acest preț este valabil pentru o lună. În paralel, ANRE trebuie să efectueze propriile calcule și să stabilească un tarif permanent. 

Ilie Gulca
11/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii