Suspiciuni de achiziții trucate a echipamentelor de monitorizare electronică. Cum răspunde Inspectoratul Național de Probațiune

Tatiana Gherța
06/09/2023
colaj CIJM

În perioada 2019-2021, Inspectoratul Național de Patrulare (INP) ar fi trucat mai multe achiziții de echipamente de monitorizare electronică, fiind favorizat un singur agent economic. Neregulile au fost scoase la iveală de Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), care a publicat o analiză a procedurilor de achiziție. Ministerul Justiției s-a autosesizat în acest sens și a solicitat organelor de drept responsabile să investigheze circumstanțele și iregularitățile identificate de AGER. Și INP a reacționat la informațiile publicate, meneționând că vor fi examinate procedurile de achiziție și că vor colabora cu autoritățile competente. 

Autorii analizei au făcut trimitere în primă fază la programul Consiliului Europei (CoE) „Promovarea unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova”, implementat în perioada martie 2018 – februarie 2021. Unul dintre componentele acestui program a fost achiziționarea/închirierea echipamentelor de monitorizare electronică (ME) și furnizarea recomandărilor pentru îmbunătățirea acestora. 

Sursa citată menționează că INP a beneficiat de expertiză calificată din afara țării în vederea elaborării unor specificații tehnice calitative, respectiv a fost inițiată procedura de achiziție. Numai că, după ce a fost inițiată procedura, specificațiile tehnice elaborate cu suportul experților, în cadrul programului Consiliului Europei, au fost omise cu desăvârșire. 

Mai mult, în toate cele cinci proceduri de achiziție, contractele au fost atribuite unui singur operator economic – FCP „Infoexpres” SRL. Compania câștigătoare a vândut dispozitive produse în Republica Moldova, ce nu dispun de certificate CE, certificate de conformitate și certificate de calitate și deocamdată neautorizate de a fi comercializate în UE. Respectiv, autorii analizei intuiesc că toate cerințele de calitate și eficiență au fost eliminate anume pentru a favoriza compania vizată.  

sursa: revizia.md/AGER

„Autoritatea contractantă, prin specificațiile tehnice utilizate în procedurile de achiziție desfășurate în 2019 – 2021, a restricționat accesul altor operatori economici, care ar fi putut pune la dispoziție echipamente de monitorizare electronică de calitate corespunzătoare, favorizând un singur operatori economic, din ce rezultă că achizițiile au fost trucate. Trucarea achizițiilor menționate nu are impact negativ doar asupra utilizării eficiente a banilor publici și a concurenței în acest domeniu, ci și mai important în asigurarea executării măsurilor de asigurare cu utilizarea echipamentelor de monitorizare electronică. Astfel, întregul sistem de utilizare a acestor dispozitive care are o importanță foarte mare pentru justiția penală, a fost pus la discreția unei întreprinderi mici din Republica Moldova, a cărei rulaje în ultimii ani, în mare parte, au ținut de executarea acestor contractate și asupra profesionalismului căreia există dubii rezonabile reieșind din faptul implicării în această schemă”, se arată în concluzia prezentată de AGER. 

Analiza, care poate fi vizualizată aici,  a fost transmisă Ministerului Justiției în vederea luării măsurilor de rigoare. La o săptămână distanță de la data publicării, ministerul de resort a anunțat că va sesiza organele de drept privind modul în care au fost desfășurate achizițiile de dispozitive de monitorizare electronică.  

„În context, ministerul va sesiza organele de drept responsabile, pentru a investiga circumstanțele și iregularitățile identificate de AGER. Totodată, Ministerul Justiției reiterează angajamentul său de a asigura transparența și eficiența modului de utilizare a banilor publici și a solicitat Inspectoratului Național de Probațiune (INP) să ajusteze procesele de monitorizare, conform cerințelor de eficacitate și economicitate, inclusiv prin îmbunătățirea calității dispozitivelor. Astfel, INP va beneficia de asistența unui expert internațional, care va evalua calitatea brățărilor electronice, conformitatea acestora cu standardele ISO/IEC și standardele de bună practică ale Consiliului Europei. Despre constatările și recomandărilor expertului, Ministerul Justiției va informa suplimentar”, se arată în nota informativă publicată de Ministerul Justiției.

Și INP a luat act de analiza AGER asupra informațiilor descrise, iar în baza acestora va fi inițiată o examinare detaliată a procedurilor de achiziție. În același timp, instituția precizează că va colabora cu autoritățile competente pentru a clarifica neregulile semnalate de AGER. 

„Suntem conștienți de responsabilitatea noastră de a asigura utilizarea eficientă și corectă a resurselor publice și suntem dedicați transparenței și respectării standardelor de calitate. În următoarea perioadă, vom efectua o examinare detaliată a procedurilor de achiziție a echipamentelor de monitorizare electronică în perioada 2019-2021 și vom colabora cu autoritățile competente pentru a clarifica circumstanțele și eventualele nereguli semnalate de AGER. Până atunci, rămânem deschiși la dialog și colaborare cu toate părțile interesate pentru a asigura o analiză eficientă, transparentă și legală”, a precizat INP.

Este de menționat faptul că asociația a scos la iveală faptul că banii publici au fost cheltuiți pentru „achiziția unor dispozitive de o calitate slabă, care nu se dovedesc a fi suficient de bune pentru scopul pentru care au fost create. 

Amintim că, în aprilie curent, fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, învinuit de escrocherie, a rupt cu ușurință brățara de monitorizare și a scăpat de poliție

 

Tatiana Gherța
06/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii