DOC// Magistratul care l-a judecat pe fostul premier Vlad Filat, el însuși în rând după dreptate

Viorica Mija
16/02/2024
Colaj CIJM

Eliberat din sistem cu trei ani în urmă, printr-un decret prezidențial semnat de Maia Sandu, ex-magistratul Serghei Lazari, care a judecat dosarelele de rezonanță Filat, Gumeniță, Chirinciuc și Triboi în perioada guvernării democrate, continuă litigiile cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a programat examinarea unui alt recurs al său în luna aprilie curent, după o nouă soluție defavorabilă a instanței de apel. Lazari consideră că a fost sancționat cu grave abateri și a fost eliberat din funcție cu multiple încălcări de procedură.

Pe 25 februarie 2021, Serghei Lazari a depus acțiune în contencios administrativ împotriva CSM, solicitând anularea hotărârii prin care i-au fost menținute sancțiunile disciplinare, în baza cărora a fost demis din sistem. În motivarea acțiunii, Serghei Lazari a relatat că „s-au comis abateri grave cu privire la procedura de inițiere, verificare a judecătorului, fiind apreciat în condiții de subiectivitate excesivă și arbitrară”. Totodată, acesta a invocat faptul că în privința sa au fost aplicate 2 tipuri de sancțiuni - avertisment și mustrare, fiind omisă sancțiunea „reducerea salariului” care este imediat următoare, iar Colegiul disciplinar a trecut ilegal și direct la treapta a 4-a, aplicând sancțiunea „eliberarea din funcția de judecător”.

În anul 2018, Serghei Lazari a fost sancționat pentru încălcarea, din motive imputabile, a termenelor de îndeplinire a acțiunilor de procedură, inclusiv a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești și de transmitere a copiilor acestora participanților la proces.

Ulterior, magistratul a primit un nou avertisment, pentru abaterea disciplinară prevăzută în art. 4 alin. (1) lit. c), g), i) și j) - acțiunile judecătorului în procesul de înfăptuire a justiției care fac dovada incompetenței profesionale grave și evidente; încălcarea, din motive imputabile judecătorului, a termenelor de îndeplinire a acțiunilor de procedură, inclusiv a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești și de transmitere a copiilor acestora participanților la proces, dacă aceasta a afectat în mod direct drepturile participanților la proces sau ale altor persoane; încălcarea normelor imperative ale legislației în procesul de înfăptuire a justiției; neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații de serviciu, fără o justificare rezonabilă, dacă aceasta a afectat în mod direct drepturile participanților la proces sau ale altor persoane.

În luna iulie 2023, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea fostului judecător.

Lazari a ajuns în atenția publicului după ce a emis sentințe în mai multe dosare de rezonanță. El a făcut parte din completul de judecători care au examinat dosarul ex-premierului Vlad Filat și, în iunie 2016, au dictat sentința de condamnare la nouă ani de închisoare. Totodată, instanța i-a aplicat lui Filat o amendă de 60.000 de lei, l-a pri­vat de drep­tul de a ocupa fun­cţii publice pe un ter­men de cinci ani, i-a retras Ordinul Republicii cu care a fost decorat în 2013 și i-a con­fis­ca­t averea.

De asemenea, Lazari este magistratul care, după un proces ce a durat șase ani, în aprilie 2016, l-a achitat pe Iacob Gumeniță, ex-vicecomisar al municipiul Chișinău, demis din funcție în septembrie 2009 de către ministrul de Interne Victor Catan. Hotărârea nu a fost publicată însă pe portalul instanțelor de judecată, se arată într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice. Iacob Gumeniță era judecat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, atunci când cel puţin un tânăr, Valeriu Boboc, a fost ucis. În presă au apărut anterior şi imagini în care Gumeniţă lovea în tinerii răniţi care zăceau pe jos în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Procesul de judecată de la Judecătoria Buiucani s-a desfășurat cu ușile închise. 

Lazari este judecătorul care „l-a scăpat” de închisoare pe Iurie Chirinciuc, fost ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, aplicându-i o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare, dar cu suspendare.

Magistratul „l-a salvat” de penitenciar și pe ex-viceministrul Economiei, Valeriu Triboi. Prin sentința dictată de Serghei Lazari în dosarul de corupție în care era vizat, acesta s-a ales doar cu o amendă de 37.500 de lei.

Pe 6 aprilie 2021, președinta Maia Sandu a semnat decretul privind eliberarea din funcție a magistratului, la puțin peste două luni de la decizia CSM.

Viorica Mija
16/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii