Fostul președinte al Curții Constituționale și ministru al Justiției, Alexandru Tănase, a acordat un interviu amplu pentru Buletinul de politică externă, în care își expune vizi unea asupra reformei justiției din Republica Moldova. Fos tul oficial a subliniat că cel mai mare pericol îl reprezintă politizarea reformei justiției. Totodată, acesta a menționat că, treptat, se creează impresia că accentul pus pe rapiditate, în detrimentul calității, nu este deloc privit cu ochi buni la Bruxelles. În opinia sa, accentul ar trebui să fie pus, în primul rând, pe soluționarea cauzelor simple ale cetățenilor care își caută dreptatea în instanțe, precum și pe litigiile comerci ale. De asemenea, Alexandru Tănase a precizat că, în special în cazurile de mare corupție, este esențial ca prioritatea să fie calitatea actului de justiție, pentru a evita crearea percepției unei justiții selective sau politizate. Vă invităm să citiți pe larg toate aceste aspecte în interviul care urmează:

- Domnule Tănase, dacă ar fi să realizăm un bilanț al ultimilor cinci ani de guvernare în ceea ce privește reforma justiției, care considerați că sunt principalele realizări, dar și cele mai mari eșecuri?

- Nu știu dacă există un răspuns exhaustiv la această întrebare. Lucrurile sunt foarte nuanțate și răspunsul ar fi undeva la mijloc. Sunt și reforme pozitive ale acestei reforme a justiției. În primul rând, vorbim despre o asanare a corpului de judecători prin eliminarea unor grupări și personaje toxice care de fapt au ținut ostatic acest sistem al justiției timp de 20 de ani. Aceștia i-au dat acea formă hidoasă. Eu cred că reforma a avut și efecte pozitive.

Când vorbim de efecte negative sau insuccese, cred că acestea țin mai multe de procedurile cum s-au făcut aceste lucruri. Mai precis de la o reformă judiciară, așa cum a început acest proces, spre un sistem care arată mai mult a un sistem de control decât o reformă de edificare a unui nou sistem de justiție.

Nu s-a reușit a se promova o reformă sustenabilă, o reformă care ar fi asumată de întreaga societate și asupra căreia nu ar fi planat mereu anumite suspiciuni și dubii de clientelism. Asta este marea problemă.

Realități și percepții

- Cum evaluați procesul de vetting al judecătorilor și procurorilor? Considerați că acesta se desfășoară pe baze corecte și că va produce, într-adevăr, o curățare reală a sistemului de justiție?

- Este complicat să estimăm care va fi finalul acestui proces. Un lucru însă este cert: transparența acestui sistem și modul în care autoritățile au comunicat public despre acest proces au știrbit considerabil din credibilitatea sa. Dacă ar fi să analizăm nu atât realitatea, cât percepția societății asupra procesului de vetting, veți vedea că nivelul de credibilitate este unul foarte scăzut. Aici se regăsește, fără îndoială, un mare eșec al actualei puteri.

Probabil că lucrurile trebuiau gândite puțin diferit și implementate în baza unei alte agende și a unui alt calendar, astfel încât să existe mai multă claritate. În plus, faptul că structurile responsabile de acest proces au fost populate cu persoane percepute ca fiind exclusiv apropiate sau controlate de actuala putere, fără prezența unor membri mai neutri sau a unor reprezentanți ai opoziției, nu a contribuit la consolidarea credibilității acestui proces.

Între cosmetizări și evidențe

- Cum analizați episodul realegerii expertului Herman von Hebel în componența Comisiei de vetting pentru procurori și de ce considerați că PAS a insistat asupra acestei numiri, în pofida opoziției venite din partea experților, a societății civile, a presei și a opoziției? În ce măsură credeți că acest lucru ar putea influența evaluarea Uniunii Europene pe dimensiunea statului de drept?

- Cu certitudine, acest episod va influența evalua rea Uniunii Europene pe dimensiunea statului de drept. Nu cred că trebuie să existe vreun dubiu în acest sens. Chiar dacă cei de la putere au încercat să atenueze percepția publică prin diverse justificări, am asistat la o situație fără precedent, în care nu a existat practic nicio voce favorabilă în sprijinul acestei persoane.

Mai mult, nu există niciun argument solid pentru a impune o persoană care, în percepția publică, este considerată compromisă, doar pentru că este loială și execută ceea ce i se cere.

De aceea consider că însăși existența acestui subiect reprezintă o mare greșeală, în special prin modul în care a fost realizată această numire, inclusiv prin modificarea legislației speciale pentru a permite promovarea acestei persoane.

Cu atât mai mult cu cât este vorba despre un personaj asupra căruia planează dubii serioase legate de anumite nereguli din perioada în care activa ca administrator la Curtea Penală Internațională. În acest context, cred că s-ar fi putut renunța la acest expert și opta pentru o candidatură mai neutră, astfel încât societatea să perceapă procesul ca fiind echidistant și să nu existe impresia că se adoptă legi cu dedicație pentru o singură persoană. Aceasta este, în esență, marea problemă.

Capacități instituționale și lipsă de atractivitate

- Are Republica Moldova suficientă capacitate și resurse umane pentru a suplini numărul judecătorilor și procurorilor care au părăsit sistemul, fie forțat, fie de bună voie, în urma procesului de vetting? În ce măsură considerați că acest deficit ar putea afecta funcționalitatea sistemului de justiție?

- Eu cred că nu avem suficiente resurse pentru o substituire rapidă. De altfel, nici nu se pune problema unei înlocuiri rapide, din simplul motiv că demisiile care s-au produs au început, în mare parte, să fie deja compensate.

Rămâne, totuși, o problemă la Curtea Supremă de Justiție, însă aici nu este vorba atât despre lipsa de resurse, cât despre o problemă de credibilitate. Nimeni nu își dorește să participe la acest con curs, fiind perceput ca unul formal, iar în realitate deciziile la CSJ sunt considerate a fi influențate politic.

Acestea ar fi gestionate dintr-un singur pol de putere, iar acest lucru este cunoscut în spațiul public. Acest fapt explică și de ce nu există interes pentru depunerea CV-urilor și participarea la concurs.

În ceea ce privește procurorii, există într-adevăr un deficit în acest moment, însă acesta urmează să fie acoperit relativ rapid. Institutul Național al Justiției formează anual noi procurori, iar, în paralel, unele cauze pot fi prioritizate, în timp ce altele pot fi amânate.

Desigur, niciuna dintre aceste soluții nu este ideală. Nu poți crea peste noapte un corp de 200 de judecători și 200 de procurori. Cu toate acestea, nu cred că ne aflăm într-o situație care ar genera disfuncționalități majore ce nu ar putea fi depășite.

- Cum apreciați evoluția dosarelor de rezonanță în justiție în prezent și în ce măsură considerați că acestea ar putea fi examinate cu celeritate?

- Am anumite suspiciuni atunci când observ celeritatea cu care sunt examinate unele cauze. Din ceea ce văd în spațiul public și din informațiile care circulă, nu pot spune cu certitudine în ce măsură aceste procese de judecată sunt și calitative. Cred că, în materie penală, calitatea trebuie să prevaleze. Un ritm de tip stahanovist nu dă niciodată rezultate bune. Da, societatea poate aplauda astfel de evoluții, însă o justiție veritabilă nu se construiește pe decizii de slabă calitate sau pe soluții ilegale adoptate doar pentru a răspunde așteptărilor publice.

Rămâne de văzut în ce măsură aceste dosare sunt solid probate și dacă probatoriul este unul pertinent. În marile dosare, în care vedem că au loc ședințe aproape zilnic, acest ritm poate fi pe placul publicului, dar, în realitate, experiența altor state arată că lucrurile nu funcționează astfel.

Dosarele penale complexe, în care probatoriul este vast și complicat, presupun dezbateri reale, desfășurate pe mai multe dimensiuni, mai ales că vorbim despre libertatea persoanei vizate. Părțile trebuie să aibă posibilitatea de a-și efectua propriile expertize și de a-și construi apărarea în mod adecvat.

În aceste condiții, atunci când văd o soluție pronunțată într-un dosar de 300 de volume în doar 16 zile, consider că există suficiente motive pentru a pune sub semnul întrebării dacă totul s-a desfășurat în mod corespunzător în acel caz.

Multe instituții, puține rezultate

- Mai vedeți crearea PACCO ca fiind o mișcare de reformare a procuraturilor specializate? Considerați că actuala formă de funcționare a PA și PCCOCS ar trebui menținută sau, dimpotrivă, ar fi necesară o reorganizare după modelul unei instituții mai puternice, capabile să combată corupția, similar cu DNA din România?

- PCCOCS nu are atribuții în domeniul combaterii corupției. Pentru aceasta există Procuratura Anticorupție (PA). De asemenea, avem Centrul Național Anticorupție (CNA) și o multitudine de alte instituții cu competențe în acest domeniu. Practic, fiecare al doilea funcționar este implicat, într-o formă sau alta, în lupta împotriva corupției, însă rezultatele sunt cele pe care le cunoaștem.

Cu atât mai mult, nu îmi este clar de unde a apărut ideea că PCCOCS și PA, printr-o eventuală comasare, ar putea genera o mai mare dinamică în lupta anticorupție. Consider că problema este, în esență, una de resurse umane. Dacă nu există suficienți specialiști nici într-o procuratură, nici în cealaltă, poți să le redenumești de mai multe ori pe săptămână, fără ca acest lucru să producă rezultate diferite. Problemele vor rămâne aceleași. Nu aici trebuie căutate soluțiile.

În ceea ce privește această reformă de comasare a PCCOCS cu PA, nu văd cum ar putea fi realizată în mod coerent. Logica acesteia nu pare să fi fost una instituțională, ci mai degrabă una legată de înlăturarea din funcție a fostei procuroare-șefe a PA, doamna Veronica Dragalin. Aceasta pare să fi fost principala rațiune din spatele acestui proiect.

UE și perspectiva realizărilor în justiție

- Reforma justiției reprezintă unul dintre capitole le centrale ale negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Considerați că reformele realizate până în prezent sunt suficiente pentru a convinge partenerii europeni că Republica Moldova este capabilă să construiască un sistem de justiție independent și să consolideze statul de drept?

- Statul de drept nu înseamnă sentințe de condamnare pe bandă rulantă, la fel cum nu înseamnă comasarea permanentă a diferitelor instituții și extinderea continuă a schemelor de personal cu tot mai mulți angajați. Sau atribuirea de epoleți pentru fiecare al doilea funcționar.

Statul de drept înseamnă cu totul altceva, și anume capacitatea reală a justiției de a face dreptate. Or, dreptatea nu are neapărat legătură cu livrabile le așteptate de către puterea politică.

Cred că va fi foarte dificil să convingem Uniunea Europeană că am realizat o reformă veritabilă doar prin furnizarea unor rezultate în domeniul penal. Trebuie să avem în vedere că dosarele penale re prezintă doar aproximativ 5–7% din totalul cauze lor aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Nucleul de bază îl constituie dosarele civile și litigiile comerciale, iar acolo există numeroase probleme. Nu am auzit până acum ca cineva de la putere să manifeste o preocupare reală pentru această zonă. Din acest motiv, lucrurile sunt mult mai complexe.

Atunci când vor veni reprezentanții Uniunii Euro pene să evalueze situația, nu cred că se vor uita la buletinele de știri pentru a vedea cine a mai fost condamnat. Ei vor analiza reformele într-o manieră multidimensională: sistemul procesual, dreptul material și măsura în care instituțiile sunt compatibile cu cele din Uniunea Europeană.

Este, așadar, un proces mult mai complicat și mai complex. Și trebuie să spun că am rezerve serioase în ceea ce privește capacitățile și resursele umane de care dispun, în prezent, instituțiile statului pentru a realiza rezultate care să fie acceptate de Uniunea Europeană drept progrese autentice.

Fără politizare

- Unii critici afirmă că reforma justiției riscă să fie percepută ca un instrument politic. Cum poate fi evitată această percepție?

- Evitarea unei astfel de percepții de politizare este posibilă în măsura în care Parlamentul ar respecta și ar vota legile în forma lor existentă, fără a interveni prin modificări punctuale, făcute cu dedicație pentru a promova anumite persoane, așa cum s-a întâmplat în cel mai recent caz legat de expertul internațional Herman von Hebel.

În aceste condiții, nu mai vorbim despre o reformă autentică, ci despre riscul de a aduce sistemul judiciar sub control politic. Nicio campanie de imagine sau de cosmetizare a percepției publice nu va putea elimina această impresie atâta timp cât astfel de practici persistă.

- Dacă privim înapoi la ultimii 10–15 ani de reforme ale justiției în Republica Moldova, care considerați că sunt principalele lecții pe care ar trebui să le învățăm?

- Aceasta nu ține doar de perioada menționată, ci de întreaga evoluție de la proclamarea independenței Republicii Moldova în 1991. Justiția este un element indispensabil al statului de drept, care trebuie să facă dreptate și care nu trebuie să rezoneze cu sistemul politic. Atunci când vorbim despre independența justiției, nu ne referim la independența acesteia în raport cu consiliile locale sau cu Ministerul Culturii.

Este vorba, în esență, despre independența justiției în raport cu puterea politică, despre capacitatea de a adopta decizii neinfluențate politic. Aici se află cea mai mare problemă. Iar în peste trei decenii nu am reușit să o rezolvăm.

De fiecare dată când se schimbă puterea politică, asistăm la deschiderea de dosare împotriva foștilor guvernanți. Iar atunci când are loc o nouă schimbare de putere, este demis procurorul gene ral. Nu am avut până în prezent niciun procuror general care să-și fi dus mandatul până la capăt și care, la rândul său, să nu fi fost implicat în acțiuni împotriva oponenților politici.

Aceasta este, de fapt, marea problemă. O justiție care face dreptate nu ține cont de culoarea politică. Ea trebuie să investigheze și să tragă la răspundere atât foștii, cât și actualii guvernanți – șefi de stat, miniștri sau alți demnitari – în mod egal, în funcție de fapte, nu de apartenența politică.

Dacă analizăm dinamica ultimilor peste 30 de ani de la independență, vom observa că, în Re publica Moldova, lucrurile au evoluat mai de grabă în sens invers. Aceasta este, în esență, cea mai mare problemă.

- Vă mulțumim