Directoarea Experts for Security and Global Affairs (ESGA), Angela Grămadă, ne-a oferit un interviu pentru buletinul de politică externă al FES/APE în care am discutat despre cum ajută România și Republica Moldova țara vecină - Ucraina - în aceste vremuri de invazie militară rusă în această țară. România și Republica Moldova pot ajuta la reconstrucția Ucrainei prin poziția lor strategică și este nevoie de o strategie combinată între Chișinău și București pentru ca acest deziderat să se realizeze. Citiți în continuare interviu cu experta de la București, originară din Republica Moldova:

- Cât de mult contează sprijinul economic și logistic pe care România îl oferă Ucrainei prin porturile sale de la Dunăre și Marea Neagră? Cât de mult contează acest sprijin pentru economia Ucrainei, luând în calcul și Republica Moldova ca punct pe acest traseu logistic ?

- Contează foarte mult, deoarece cifra oficială pe care au dat-o și autoritățile române și de multe ori au confirmat-o și partea ucraineană este de patru milioane de tone de cereale pe lună spre export care trec prin România. Iar asta înseamnă bani la bugetul de stat. Adică fermierii care vând aceste cereale din Ucraina plătesc taxe și impozite în bugetul de stat ucrainean.

Și noi știm foarte bine că asistența financiară care vine de la Uniunea Europeană nu poate fi folosită de partea ucraineană pentru achiziția de muniție. Banii europeni sunt alocați spre zona de politici sociale, de politici economice și așa mai departe, adică asistență practice pentru cetățenii afectați direct de război și pentru nevoile economice și sociale ale Ucrainei.

Atunci când se plătesc taxe și impozite la bugetul de stat ucrainean, deja autoritățile au în gestiunea lor resurse financiare ca să poată să facă achiziții inclusiv de muniție.

Toată această asistență merge către linia frontului. Așadar, organizarea acestui tranzit de cereale este extrem de importantă pentru Ucraina, mai ales în contextul în care diferite țări erau implicate în acest circuit economic de export al cerealelor ucrainene. De asemenea, în multe țări implicate în acest proces de ajutorare a Ucrainei au apărut diverse crize — crize de comunicare, economice, politice, pentru că mulți politicieni au folosit tema cerealelor ucrainene în campaniile electorale.

Au fost penetrate aceste crize și de propaganda și dezinformarea rusă. Da, nu putem să spunem că toate părțile implicate în acest sprijin logistic au fost corecte sau au avut un comportament impecabil. Eu sunt sigură că și la partea ucraineană s-au găsit anumite elemente care puteau fi reprobabile în acest sens. Dar cu siguranță nu a fost de folos părții ucrainene această atitudine belicoasă a statelor partenere în ceea ce privește tranzitul de cereale din Ucraina.

Trebuie să ne dăm foarte bine seama că România a fost prezentă în toate conferințele pentru reconstrucția economică a Ucrainei — de la întâlnirea de la Locarno până la cele organizate recent în 2024.

România a spus că este interesată să participe la reconstrucția infrastructurii civile din Ucraina. Este un lucru iarăși foarte important, dar în această privință, România trebuie să se gândească foarte serios la propria infrastructură portuară, depozitare, drumuri, adică transport pentru materiale de construcție care vor merge către Ucraina.

România trebuie să-și întărească propria capacitate. România insistă de foarte multe ori ca în acest proces de reconstrucție a Ucrainei să fie inclusă și Republica Moldova. Și aici partea moldovenească va avea foarte multe de câștigat pentru că nu va fi doar țară de tranzit, dar practic va fi și un traducător pentru cele două părți pentru că Moldova cumva este la interferența realităților economice și din Ucraina și din România.

Pe de o parte, avem foarte multe standarde implementate deja datorită Acordului de asociere și acordului de liber schimb dintre UE-Republica Moldova. Pe de altă parte, există încă anumite realități și anumite particularități pe care le are Republica Moldova în comun cu Ucraina în ceea ce privește modelul economic.

Și atunci Republica Moldova poate fi inclusă și în proiecte, Republica Moldova poate fi și țară de tranzit, Republica Moldova poate fi și traducător în anumite momente.

Chișinăul mai este acea supapă pentru Ucraina, pentru sistemul energetic pentru că anumite rețele electrice funcționează și în sistem revers către și dinspre Ucraina.

Eu văd aici o încercare de a înțelege, poate nu la nivel de actori politici, dar mai degrabă la nivel de instituții publice de resort cu atribuții în domeniu, de a înțelege care este rolul pe care România îl poate juca în perioada post-război.

Acest lucru este un plus pentru că România încearcă să gândească pe termen lung sau să regândească pe termen lung strategia față de Ucraina și să includă în acea intenție de parteneriat strategic anumite priorități pe care se va merge mai departe. Vorbim aici cu siguranță despre reconstrucția economică a Ucrainei. Va fi inclusă aici cooperarea în domeniul securității, cooperarea cu Ucraina și asistența oferită pentru integrarea europeană. În acest sens, diplomația românească va fi mult mai activă în diferite formate de cooperare internațională.

De asemenea, România mai face parte și din acel Tribunal internațional care anchetează crimele de război împotriva Ucrainei săvârșite de armata rusă.

Sprijin militar consistent, dar discret

- Cum vedeți sprijinul militar pe care România l-a oferit Ucrainei de la faza activă a invaziei militare ruse în Ucraina din februarie 2022, mai ales după decizia recentă a României de a livra Ucrainei un sistem de rachete Patriot?

- Cred că aici trebuie să începem într-adevăr cu anul 2022. Trebuie să spunem de la început despre faptul că România a rugat partea ucraineană să nu fie foarte vocală în privința asistenței pe care o va oferi sau urma să o ofere începând cu extinderea războiului. Un fel de “gentleman’s agreement”, în care România a spus că vă ajutăm, dar vă rugăm să nu fiți vocali în această privință”, adică mulțumirile sunt suficiente, dar fără detalierea acestei asistențe.

În primul rând, a fost vorba de tranzit, adică coridoare de transport, pentru ca să ajungă parte din muniția necesară armatei ucrainene în Ucraina, de la statele partenere.

A fost vorba și despre anumite obuze sau mică producție pe care o avea România pe stocuri. România s-a asigurat că discută și cu partea ungară, ca aceasta să fie cooptată în acest tranzit pentru muniție către Ucraina. Pentru că anumite rute de transport nu puteau să ocolească această țară. Iar noi știm foarte bine că Ungaria nu este tocmai un prieten foarte bun al Ucrainei.

Mai departe, lucrurile au evoluat în direcția asigurării coridoarelor de transport pentru grâne, pentru cereale. Ne dăm foarte bine seama că pe Dunăre și la Marea Neagră un rol esențial l-a avut România. Săptămânile trecute, România a luat această decizie privind livrare de sisteme de rachete Patriot.

Eu nu sunt expert militar, dar nu sunt de acord cu experții militari care susțin că ne-am creat o breșă, o vulnerabilitate în sistemul nostru de apărare. Pentru că atât timp cât ajuți Ucraina să reziste, nu vei avea nevoie de acest sistem Patriot să-l pui în funcțiune. La fel, cu ce te ajută că ai patru sisteme Patriot, dintre care doar două operaționale? Adică, ce poate să-ți ofere faptul că ai patru sisteme Patriot ca parte a sistemului tău de securitate, dacă Rusia totuși înaintează și intervine și mai mult în interiorul teritoriului ucrainean? Mai precis, se apropie și de gurile Dunării și de frontierele României la Marea Neagră.

Rusia nu a ascuns niciodată că are intenții destul de extinse teritoriale asupra Ucrainei. Este vorba de regiunea Odessa, ca parte a proiectului Novorossia, care este iarăși adusă în discuție, și anume unificarea celor patru teritorii sau regiuni ocupate din Ucraina.

Eu cred că România a luat o decizie bună să contribuie la securitatea cetățenilor ucraineni, deoarece sistemul Patriot va fi folosit în acest sens, ca ucrainenii să reziste și să nu permită Rusiei să înainteze și să se apropie de frontierele României. În plus, dacă Rusia nu înaintează, sunt sub scut și cetățenii români din Republica Moldova. Eu văd o multiplicare a efectelor pozitive în privința deciziei României de a livra acest sistem de rachete Patriot către Ucraina. Mai mult, nu cred că această decizie a fost luată fără ca să fie consultată în prealabil sau fără o coordonare a acestor intenții cu partenerii din cadrul NATO.

Trebuie să fim atenți la faptul că partea ucraineană este foarte recunoscătoare României, fără a aduce multe detalii, la rugămintea României. România ajută cu mare discreție Ucraina.

- Așa cum am discutat, România preferă să nu etaleze sprijinul militar pe care îl oferă Ucrainei din mai multe rațiuni. Cum vedeți acest stil de comunicare și dacă este unul potrivit?

- Și da și nu. Este bine că România întradevăr sprijină Ucraina și este bine că partea ucraineană recunoaște acest lucru. Și o face consecvent, în sensul că putem să urmărim mesaje de mulțumire și de la ministrul ucrainean de Externe,

Dmitro Kuleba, dar și de la Administrația Prezidențială de la Kiev. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, menționează de foarte multe ori România în mesajele sale de mulțumire. Astfel de mesaje le auzim și de la ministrul Apărării de la Kiev. Ucraina mulțumește întotdeauna României.

Pe de altă parte, există politicieni în România care folosesc această temă - Ucraina - pentru a le aduce dividende politice. Obiectivul lor este de termen scurt, de a crea scandal în spațiul public. Cu astfel de mesaje vor să atragă atenția publicului asupra lor și să spună că au manifestat un oarecare interes față de etnicii români din Ucraina.

Ajutor pentru refugiați

- Cum evaluați ajutorul dat de România în privința refugiaților ucraineni? Totuși, în România nu s-au mutat decât circa 80.000 de refugiați ucraineni. De ce credeți că nu au ales România?

- Discutam zilele trecute cu un diplomat ucrainean care spunea că există o cifră totală de circa 156.000 de ucraineni care au obținut statutul temporar de persoane care necesită protecție în România. Din acest total, circa 80.000 se află pe teritoriul României. Foarte mulți dintre ei sunt în zona de sud a României, adică județul Constanța sau București, dar mai sunt și în apropiere de frontiera cu Ucraina. Sunt practic localitățile care le erau mai mult sau mai puțin cunoscute și înainte de a sosi în România și de a obține acest statut.

Pe de altă parte, din discuțiile pe care le-am avut cu mai mulți ucraineni care au călătorit în mai multe țări în această perioadă, adică în acești doi ani de zile de la extinderea războiului în Ucraina, e România este printre acele state ale Uniunii Europene care are cel mai flexibil și reactiv sistem de protecție, în sensul că atunci când apare o nevoie, cel puțin se încearcă a se face ceva în această direcție.

Totuși, plățile către refugiații ucraineni din partea României știm că au întârziat foarte mult, dar asta nu înseamnă că în alte state membre ale Uniunii Europene este mai bine decât în România. Cei cu care au vorbit eu au mai apreciat foarte mult faptul că România a avut acel Plan național de asistență pentru refugiați pus la punct încă din primul an de război, din 2022. Statele din vecinătatea Ucrainei care au primit un număr mare de refugiați nu s-au putut lăuda cu un asemenea plan.

România a încercat să gestioneze relația cu ONG-urile care au primit destul de mulți bani de la donatorii internaționali, ca să nu se întâmple ca toate ONG-urile să lucreze pe o singură direcție, iar resursele să fie distribuite pe tipuri de nevoi ale refugiaților.

România, prin programul pe care l-a avut, a încercat să integreze economic refugiații, nu să-i țină în anumite comunități din orașele mari. Și asta a făcut diferența. De ce totuși atât de puțini? Pentru că existau prejudecăți și opinii reciproce despre Ucraina și România care nu sunt adevărate.

Oamenii s-au mutat totuși în localități care sunt în vecinătatea imediată a Ucrainei, adică cu intenția de a se întoarce înapoi. Și o parte dintre ei s-au întors înapoi în Ucraina, nu au plecat mai departe către alte state membre ale Uniunii Europene.

Pentru refugiații ucraineni era destul de greu să învețe limba română, pentru că nu avea nimic în comun cu limba ucraineană, care e o limbă slavă totuși, și e destul de greu să te adaptezi sau să îți găsești un loc de muncă dacă nu cunoști limba engleză sau nu cunoști o altă limbă de circulație internațională pe care și partea română să o poată cunoaște sau vorbi.

Problema minorității vorbitoare de limbă română în Ucraina

- Cum vedeți situația vorbitorilor de limba română din Ucraina, care din perspectiva Bucureștiului a ocupat primul lor pe agenda bilaterală dintre cele două țări? A înțeles Kievul această sensibilitate a Bucureștiului și acționează ca atare oferind dreptul la educație în limba maternă etnicilor vorbitori de română?

- Această tema a fost cumva condiția ca dialogul să poată să meargă mai departe. Și asta nu e doar în perioada aceasta la care asistăm noi acum, adică nu este doar din timpul extinderii războiului asupra Ucrainei. Aici putem să vorbim de toată perioada de treizeci și ceva de ani de relații diplomatice bilaterale. Întotdeauna drepturile și libertățile minorității române din Ucraina a condiționat dezvoltarea celorlalte linii de interacțiune și de cooperare între cele două țări.

La un moment dat, România și Ucraina avansaseră destul de mult să reia discuțiile în cadrul grupurilor bilaterale de lucru. Exista comisii și grupuri de lucru la nivel prezidențial și de guvern.

Partea ucraineană susținea că a modificat legislația internă, a adoptat legea cu privire la politica lingvistică, însă aceasta a fost anulată în februarie 2014, după evenimentele Euromaidan. Partea română a insistat totuși ca partea ucraineană să revină asupra deciziei. Ucraina a spus că va modifica legislația internă și va introduce o clauză cu privire la limbile statelor membre ale Uniunii Europene.

Iar româna este o limbă a UE, pentru că România e stat membru al Uniunii Europene. Lucrurile n-au evoluat într-o direcție plăcută, în sensul că chiar dacă s-a pus pe hârtie acest lucru, mecanismele de implementare au lipsit.

Ulterior, s-a readus discuția în momentul în care au fost formulate acele recomandări sau condiționalități ale Comisiei Europene și s-a revenit iarăși la legislația cu privire la minoritățile naționale pe teritoriul Ucrainei. Cele mai multe obiecții atunci față de această legislație au avut-o România și Ungaria.

România a preferat să poarte discuții tete-a-tete cu partea ucraineană prin reprezentanți diplomatici. Partea ungară a abordat situația într-o altă modalitate și au făcut scandal public. Din câte am înțeles de la partea ucraineană, Ucraina a adoptat ulterior modelul românesc de politică în privința drepturilor și libertăților minorităților etnice. Dar, atenție, peste tot în legislația ucraineană, există mențiunea că Rusia nu este parte a acestui model adoptat, deoarece este stat agresor. Partea ucraineană a făcut destul de mulți pași în întâmpinarea părții române pentru a discuta problemele.

Propagandă și dezinformare

- Cum vedeți că acționează propaganda rusă în România împotriva Ucrainei și care ar fi cele mai importante narațiuni false împotriva Kievului în România?

- Există această temă constant potrivit căreia România trebuie să fie exclusă din NATO, o temă care a fost promovată intens încă dinaintea extinderii războiului din Ucraina. Că NATO ar trebui să-și modifice ușor frontierele și strategia.

A doua mare temă a fost problema refugiaților ucraineni. Foarte multe narațiuni au fost conectate la tema refugiaților ucraineni, precum că nu pot fi integrați, că au un comportament reprobabil, că partea română nu face față și nu poate să gestioneze asemenea comportamente din partea ucrainenilor.

Mai sunt și actorii politici din România, adică forțe de extremă dreaptă care au susținut că Uniunea Europeană ne ia resursele, că Uniunea Europeană ia decizii în defavoarea statelor membre, că UE promovează valori care sunt improprii statului român și așa mai departe.

Dar aici deja problema este în direcția actorilor politici interni, care prin preluarea unor teme pe care le putem vedea în multe state membre ale UE, încearcă să influențeze opinia publică internă și nu neapărat poți acuza Rusia de interferență.

O altă temă care mi se pare că i se acordă destul de puțină atenție în spațiu public este ceea ce face Ambasada Federației Ruse de la București. Cea din urmă, preluând subiecte istorice vechi și teme false pe care le readuce în discuție, încearcă să trezească nemulțumirea opiniei publice din România.

Propaganda rusă pedalează pe ideea că România vrea în continuare să cucerească Republica Moldova și are pretenții imperiale atât asupra Ucrainei cât și asupra Republicii Moldova.

Vă mulțumim!