Fostul vicepremier pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a acordat un interviu buletinului de politică externă FES/APE, în care am discutat despre perspectivele dosarului transnistrean în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Dânsa a vorbit despre situația din stânga Nistrului și despre problemele complexe generate de acest teritoriu, aflat sub controlul de facto al unui regim loial Moscovei, care se află astăzi într-un echilibru precar între supraviețuire economică și obediență politică față de Kremlin:

Se vorbește foarte mult despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, însă mult mai puțin despre integrarea în UE cu sau fără regiunea transnistreană. Cât de necesar considerați că este să discutăm mai des și mai aprofundat despre dosarul transnistrean în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană?

Dosarul transnistrean trebuie privit într-un context mai larg. Integrarea Republicii Moldova și aderarea sa la Uniunea Europeană implică, în mod firesc, implementarea standardelor europene și în regiunea transnistreană.

La nivel internațional, Republica Moldova are frontierele sale recunoscute, iar teritoriul regiunii transnistrene nu a fost recunoscut de nicio entitate ca fiind un spațiu în care standardele Uniunii Europene nu s-ar aplica. De fapt, procesul de implementare a standardelor UE a început deja odată cu aplicarea Acordului de Asociere și a DCFTA (Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător) între Uniunea Europeană și Republica Moldova. Atunci, agenții economici din regiunea transnistreană s-au înregistrat pe malul drept, la autoritățile constituționale, pentru a putea beneficia de facilitățile DCFTA și de dreptul de a exporta în Uniunea Europeană.

Prin urmare, Republica Moldova trebuie să se integreze în mod categoric împreună cu regiunea transnistreană. Uniunea Europeană nu are reguli stricte aplicabile situațiilor de conflicte nesoluționate, iar modul în care vom adapta și extinde procesul de aderare pe întreg teritoriul țării depinde exclusiv de Republica Moldova. Totodată, este util să analizăm experiențele altor state membre, cum ar fi Cipru, care se confruntă cu probleme similare, sau anumite regiuni europene cu statut special, pentru a identifica bune practici. Nu este însă necesar să copiem soluții, ci să le adaptăm realist la specificul contextului moldovenesc.

Un element esențial al procesului de aderare la UE este securizarea frontierelor Republicii Moldova, în special pe segmentul necontrolat al frontierei cu Ucraina din zona regiunii transnistrene, și continuarea implementării controlului comun moldo-ucrainean. Ne referim aici atât la poliția de frontieră, cât și la serviciul vamal, care trebuie să colaboreze strâns pentru asigurarea unui control eficient.

În ceea ce privește cetățenii care locuiesc și activează în regiunea transnistreană, este extrem de important ca aceștia să fie corect informați despre beneficiile procesului de aderare la Uniunea Europeană.

De aceea, sunt convinsă că autoritățile Republicii Moldova trebuie să elaboreze, într-un mod specific, coerent și accesibil, ghiduri și documente explicative pe domenii precum economie, agricultură, mediu sau protecție socială. Acestea ar trebui să detalieze avantajele concrete ale aderării la UE, astfel încât cetățenii din regiune — inclusiv structurile administrative neconstituționale de la Tiraspol — să aibă acces la informații clare, transparente și corecte despre procesul european și beneficiile sale.

Planuri de viitor

Cum vedeți faptul că autoritățile Republicii Moldova nu dispun, deocamdată, de un plan de contingență bine conturat, în eventualitatea în care regimul separatist de la Tiraspol s-ar putea prăbuși chiar mâine?

Astfel de documente și planuri nu sunt făcute publice din motive ce țin de securitate. Noi, ca stat, trebuie să asigurăm securitatea atât pe plan intern, cât și extern, mai ales dacă aspirăm să devenim parte integrantă a Uniunii Europene.

Republica Moldova are în prezent o misiune de pacificare, iar actuala guvernare a menționat în repetate rânduri intenția de a transforma această misiune într-una cu mandat internațional. Cum va arăta concret acest nou model de misiune și care va fi algoritmul de implementare, urmează să aflăm de la autoritățile competente, întrucât acestea dețin mandatul național în materie de securitate. Atunci când vorbim despre siguranță și securitate, vorbim despre un mandat constituțional, iar asemenea aspecte nu pot fi discutate în afara platformei instituționale a statului.

Trebuie menționat că actuala misiune de pacificare din Republica Moldova prezintă anumite carențe structurale. În primul rând, participarea femeilor este aproape inexistentă – deși avem multe femei din sistemul apărării care participă în misiuni internaționale de pace, acestea nu sunt incluse în misiunea de pacificare internă din Republica Moldova.

De asemenea, Zona de Securitate rămâne o zonă sensibilă, în care comunitățile locale trebuie sprijinite să devină mai reziliente. Din acest motiv, este esențial să colaborăm activ cu primarii și administrațiile locale din localitățile situate pe malul stâng al Nistrului, în special din zona de securitate, pentru a valorifica experiența și expertiza locală.

Doar prin implicarea acestor comunități și prin consolidarea capacităților lor putem asigura că mecanismele de securitate și cooperare vor funcționa eficient și că procesul de reintegrare se va desfășura într-un mod sigur și durabil.

Strategie energetică

Cât de mare este riscul pe care îl reprezintă Rusia în privința alimentării cu gaze a regiunii? Poate Rusia să provoace rapid o criză umanitară majoră în Republica Moldova, în cazul în care ar decide să nu mai livreze gaze rusești în regiune?

În ceea ce privește sistemul de furnizare a gazelor, trebuie subliniat faptul că Republica Moldova este astăzi cea care furnizează gaze naturale pentru regiunea transnistreană. Decizia ANRE în acest sens este obligatorie pentru toți și nu poate fi modificată decât în condițiile unor schimbări fundamentale, de exemplu odată cu avansarea pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Atunci când vorbim despre cele aproximativ 350.000 de persoane care locuiesc pe malul stâng al Nistrului, trebuie să înțelegem că acești oameni nu pot fi abandonați. Ei sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar statul are datoria de a privi problema într-o perspectivă mult mai amplă.

Independența energetică, din punct de vedere al sursei de aprovizionare și al diversificării, depinde în mare măsură de strategia adoptată de autoritățile constituționale. Există, desigur, factori multipli care influențează acest proces. Este adevărat că Federația Rusă a exercitat de-a lungul timpului presiuni semnificative, dar Republica Moldova a demonstrat capacitatea de a rezista acestor provocări.

Situația devine și mai complexă atunci când crizele se interconectează. Republica Moldova a traversat, într-o perioadă relativ scurtă, criza pandemică, urmată de criza energetică, având în paralel și un conflict nesoluționat.

Nu putem ignora această realitate. Cu cât înțelegem mai bine contextul în care putem obține independența față de orice formă de constrângere în accesul la resurse – fie ele naturale sau financiare –, cu atât putem elabora un plan coerent, care să fie implementat gradual și cu rezultate sustenabile.

În acest sens, reducerea dependenței energetice de gazele rusești, dar și reorganizarea companiei Moldovagaz astfel încât aceasta să nu mai dețină un monopol, ci să își partajeze responsabilitățile cu EnergoCom, reprezintă o strategie aplicată de Guvern în cooperare cu Parlamentul Republicii Moldova.

Rămâne de văzut cât de consecvent va fi acest efort în perioada următoare, în special în ceea ce privește achiziția resurselor energetice pentru sezonul rece și pregătirea ciclului următor de încălzire, astfel încât țara să nu revină la vulnerabilitățile din trecut.

Menținerea status quio-ului actual

De ce credeți că regimul de la Tiraspol nu accesează ajutorul de 60 de milioane de euro pus la dispoziție de Uniunea Europeană pentru sprijin energetic? Ce ar însemna dacă Tiraspolul ar decide să beneficieze de acest ajutor și în ce condiții ar putea – sau nu – fi accesat un asemenea sprijin financiar?

Haideți să privim acest subiect dintr-o perspectivă mai amplă, deoarece structurile din regiunea transnistreană depind în mare măsură de impulsul – de catalizatorul – care vine din Federația Rusă. Ceea ce se întâmplă în prezent în regiune nu reflectă o formă de independență, ci, dimpotrivă, o dependență profundă – militară, socială și financiară. Pe aceste trei dimensiuni se sprijină și se menține actualul regim de la Tiraspol.

Faptul că administrația regiunii manifestă interes pentru anumite avantaje economice – și putem observa că, în cadrul negocierilor, Tiraspolul aduce frecvent în discuție revendicări de natură economică, în detrimentul subiectelor ce țin de drepturile omului sau chestiunile sociale – demonstrează că pentru acest regim, menținerea capacității economice de supraviețuire este prioritară.

Regiunea dorește, de fapt, să mențină status quo-ul actual, să evite orice schimbare semnificativă care ar putea afecta echilibrul de putere existent. Dacă privim retrospectiv, cu aproximativ zece ani în urmă, observăm că în 2014, odată cu introducerea regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană, foarte mulți cetățeni din stânga Nistrului și-au reactualizat documentele moldovenești pentru a putea călători liber în spațiul UE.

Exact același lucru trebuie să se întâmple și în cazul Acordului de Asociere: oamenii trebuie să înțeleagă că dependența de Federația Rusă nu aduce dezvoltare, nu oferă posibilități și oportunități reale.

Vectorul nostru european este clar, iar responsabilitatea noastră trebuie să fie la fel de clară. Regiunea transnistreană continuă să fie dependentă de Federația Rusă, în special prin liderii săi, care își leagă pozițiile de sprijinul politic, financiar și militar venit de la Moscova.

Mai mult, prezența trupelor ruse staționate ilegal în regiune reprezintă în continuare un risc major pentru securitatea Republicii Moldova și un obstacol serios în calea consolidării stabilității interne și a apropierii noastre de Uniunea Europeană.

Nevoia atragerii de fonduri pentru reintegrare

Ar fi nevoie de crearea, încă de pe acum, a unui fond special pentru reintegrarea regiunii transnistrene, în cooperare cu partenerii occidentali ai Republicii Moldova? Experții au estimat că reintegrarea celor două maluri ale Nistrului ar putea costa aproximativ 500 de milioane de euro anual, cel puțin în primii ani. Pot fi inițiate astfel de demersuri chiar de la această etapă?

Cu siguranță, da. Fondul destinat implementării activităților de reintegrare a comunităților din Zona de Securitate este, într-adevăr, foarte mic, dar are o importanță majoră pentru aceste comunități locale.

Totuși, acest fond – care, de-a lungul timpului, a suferit unele modificări din perspectiva priorităților de reintegrare – nu este suficient pentru nevoile reale ale Republicii Moldova. Discrepanțele dintre malul stâng și malul drept al Nistrului sunt extrem de mari, inclusiv în privința vârstei de pensionare, a modului de calcul al indemnizațiilor pentru copii, a costurilor pentru serviciile medicale sau a altor aspecte sociale. Toate aceste diferențe reflectă dezechilibre adânci între cele două maluri ale Nistrului.

Pe măsură ce Republica Moldova de pe malul drept avansează pe calea integrării europene, iar regiunea transnistreană rămâne în urmă, aceste discrepanțe se adâncesc tot mai mult. Prin urmare, Fondul de Reintegrare nu trebuie să se limiteze doar la finanțarea proiectelor din Zona de Securitate.

În primul rând, acest fond trebuie completat cu surse financiare suplimentare, iar acest lucru depinde de două aspecte fundamentale. Pe de o parte, este necesară modificarea Hotărârii de Guvern, astfel încât să fie prevăzut clar că fondul nu se constituie doar din resursele bugetului de stat, ci poate fi alimentat și din alte surse externe.

Pe de altă parte, trebuie create mecanisme prin care proiectele internaționale și regionale – inclusiv cele finanțate de Uniunea Europeană – să poată fi accesate pentru beneficiarii de pe malul stâng al Nistrului, fie prin implicarea autorităților de pe malul drept, fie prin cooperare între ambele părți ale Nistrului. Aceste proiecte trebuie să contribuie la dezvoltarea comunităților locale, la consolidarea încrederii și la asigurarea securității în regiune.

Așadar, este absolut necesar ca Fondul de Reintegrare să fie revizuit, mărit și adaptat din punctul de vedere al priorităților naționale. El trebuie diversificat atât în ceea ce privește sursele de finanțare, cât și în privința modalităților prin care aceste resurse ajung la beneficiari, pentru ca procesul de reintegrare să devină sustenabil și eficient pe termen lung.

Model superior de dezvoltare

Poate da roade strategia Chișinăului de a le prezenta cetățenilor de pe malul stâng al Nistrului un model de dezvoltare superior, bazat pe colaborarea dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană? Poate un nivel de trai mai ridicat pe malul drept să îi atragă mai mult pe locuitorii din Transnistria?

Avem foarte mulți oameni din stânga Nistrului care călătoresc frecvent pe malul drept și pot observa schimbările vizibile ce au loc pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale. Ei văd cum se dezvoltă lucrurile în domeniul educației, în cel social, dar și în plan economic, remarcând o creștere a stabilității și a nivelului de trai.

Sunt convinsă că aceste evoluții sunt observate și apreciate, însă, din cauza presiunii exercitate în regiune și a climatului de frică și teroare creat de administrația de la Tiraspol, mulți oameni nu îndrăznesc să se exprime public în privința sprijinului lor pentru ideea de aderare la Uniunea Europeană.

Foarte puține sondaje de opinie au fost realizate în regiunea transnistreană cu privire la percepția populației asupra integrării europene. Iar chiar și atunci când aceste sondaje se fac — fie telefonic, fie față în față —, oamenii vorbesc în șoaptă, temându-se de consecințe.

Este important să creăm condiții pentru ca aceste persoane să se poată exprima liber, astfel încât vocea lor să fie auzită. Dincolo de zidurile impuse de regimul transnistrean, prin intermediul structurilor sale de forță, există mii de cetățeni care își doresc sincer ca regiunea să urmeze o cale europeană.

Această orientare trebuie recunoscută și valorificată pentru a valida experiența locală și pentru a readuce pe agenda de discuții și negocieri tema reintegrării țării – nu ca un proces impus de sus, ci ca o alegere firească a oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Cum vedeți că se va raporta, în continuare, Ucraina la pericolul de securitate pe care îl reprezintă această regiune, având în vedere faptul că găzduiește ilegal trupe rusești pe teritoriul său?

Sunt sigură că, pe agenda colegilor din Ucraina, dosarul transnistrean continuă să fie privit ca un potențial factor de destabilizare, în special din cauza depozitului de muniții de la Cobasna, dar și a faptului că, în anumite cicluri electorale, atunci când are loc o schimbare de putere la Chișinău, Ucraina urmărește cu vigilență sporită evoluțiile din Republica Moldova.

Menținerea parcursului european al Republicii Moldova reprezintă unul dintre principalii factori care pot consolida încrederea Ucrainei, în special atunci când discutăm despre ambițiile comune de aderare la Uniunea Europeană.

Sunt convinsă că, atâta timp cât procesul de integrare europeană avansează, iar Chișinăul și Kievul mențin un dialog constant și transparent, tensiunile se vor diminua. Până la urmă, orice construcție durabilă între cele două state trebuie să se bazeze pe credibilitate reciprocă, iar cursul european trebuie să rămână ferm și ireversibil.

În ceea ce privește cooperarea bilaterală în domeniul securității, este datoria instituțiilor responsabile de aplicarea legii, precum și a structurilor de apărare și ordine publică, să comunice constant și să demonstreze că Republica Moldova gestionează într un mod coerent și profesionist toate aspectele ce țin de securitate și stabilitate.

Este important să arătăm că Republica Moldova nu este o sursă de vulnerabilitate, ci un furnizor de securitate, atât în interiorul țării, cât și în afara granițelor sale. Fiind la frontiera Uniunii Europene, avem datoria de a construi o Moldovă reintegrată, bazată pe dialog, negociere, mediere și reconstrucție pașnică.

Acesta este, de fapt, cel mai important obiectiv pe care trebuie să-l păstrăm. Orice escaladare politică, socială sau financiară în Republica Moldova ar putea genera factori de instabilitate care, la rândul lor, ar putea influența deciziile Kievului și modul în care Ucraina percepe securitatea regională.

Vă mulțumim!