Ion Manole, directorul executiv al asociației Promo-LEX, una dintre organizațiile neguvernamentale cel mai preocupate de dosarul transnistrean, a acceptat invitația unui interviu pentru buletinul de politică externă ale FES/APE în care am discutat despre respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. De asemenea, am vorbit despre condițiile degradante din cadrul penitenciarelor din stânga Nistrului și pârghiile pe care le are acum Chișinăul în această regiune. Nu în ultimul rând am discutat despre necesitatea unor planuri de contingență în privința reintegrării teritoriilor de pe ambele maluri ale Nistrului sub conducerea constituțională de la Chișinău. Vă invităm să citiți pe larg acest interviu:

Domnule Manole, cum vedeți Dvs că s-a schimbat situația în privința deținuților politici din regiunea transnistreană? Se atestă o mai mare deschidere pe această dimensiune din partea Tiraspolul sau nu?

Nu este o mare diferență între deținuții de acolo, căci ei toți sunt victime ale unor mecanisme sau lipsei de mecanisme juridice. Toate hotărârile care sunt pronunțate în acest teritoriu încalcă, într-un fel sau altul, drepturile cetățenilor de acolo. Pentru că acestor oameni nu le se respectă drepturile procedurale, pentru că nu sunt procese instrumentate de către instituții recunoscute și care nu pot să-și asume o anumită responsabilitate pentru aceste decizii, fiind vorba de un regim nerecunoscut.

În al doilea rând, conform hotărârilor Curții Europene, toate hotărârile sau toate deciziile care sunt luate de către acest sistem ar fi ilegale. Din acest punct de vedere, nu aș face o mare diferență între deținuții care sunt acolo. Noi vorbim despre o listă anumită de persoane care se află în detenție în regiunea transnistreană.

Este serioasă această eliberare a unui deținut, Anton Malîșev, acuzat de trafic de droguri sau cum putem să interpretăm această eliberare din partea Tiraspolului? Există șanse ca într-adevăr acei deținuți care au fost închiși pentru criticarea regimului să fie eliberați?

Evident, aceste persoane care au fost critice la adresa regimului de la Tiraspol ar trebui să aibă prioritate pentru autoritățile de la Chișinău și pentru organizațiile internaționale. Nimeni nu trebuie să fie de pedepsit pentru opiniile sale, chiar și într-un regim sau într-un teritoriu necontrolat de către autoritățile constituționale și nerecunoscut pe plan internațional.

De ce ei ar trebui să aibă prioritate? Cunoaștem că a fost eliberat doar unul, dar probabil sunt mai mulți. Noi mai cunoaștem și despre posibilitatea să fi fost eliberați și alții deținuți de acolo, dar cred că este prea puțin, deoarece, după cum spuneam, nimeni nu are acces în acest teritoriu – nici la etapa examinării cestor fapte de către instituțiile sau organele de acolo, nici în cazul în care oamenii aveau nevoie de asistență medicală și nici pentru a monitoriza situația lor. S-a întâmplat că deținuții aveau nevoie urgentă de anumite servicii medicale, medicamente, dar nu au fot lăsați nici să transmită medicamentele și nici să examineze deținuții.

Lipsa de transparență și deschidere

Apropo de aceste condiții de detenție, câți deținuți ar fi în regiunea transnistreană și care ar fi, așa cum spuneați, starea în care sunt ținuți? Autoritățile au avansat cifra de aproximativ 2.000 de oameni. Sunteți de acord cu ea?

Da, din cifrele oficiale pe care le cunoaștem, ar fi vorba de circa 1.900 - 2.000 de persoane deținute în instituțiile penitenciare din stânga Nistrului. Dar ceea ce este de remarcat aici este faptul că rata de încarcerare este cea mai mare din Europa. Este aproximativ dublă față de cea din dreapta Nistrului.

Rata de încarcerare din regiunea transnistreană este chiar mai mare decât cea din Federația Rusă.

Din câte vedem, ei sunt încarcerați pentru diverse delicte. La această situație se mai adaugă și nepermiterea de către regimul de la Tiraspol a accesului liber în acest teritoriu al jurnaliștilor care ar putea să facă lumină sau a apărătorilor drepturilor omului, sau a avocaților să meargă în instanțele de judecată de acolo și să monitorizeze sau să încerce cel puțin, chiar și conform procedurilor și legilor locale, dar să încerce să apere persoanele și victimele din acest teritoriu.

Toate acestea se întâmplă din cauză faptului că regimul secesionist de la Tiraspol nu permite accesul liber al acestor categorii de profesioniști.

Vă așteptați la ceva schimbări în privința accesului jurnaliștilor în această regiune, deoarece aceasta este una dintre condiționalitățile Chișinăului?

Eu cred că Chișinăul putea să obțină mai mult în aceste condiții la început de 2025, dar, din păcate, nu s-a reușit. Nu cunoaștem cauzele de ce nu s-a reușit. Sperăm să avem explicații din partea autorităților, dar regret încă o dată că nu s-a reușit mai mult și aici.

Putem spune că deschiderea parțială față de anumite posturi și acceptarea lor în grila de acolo nu este suficientă din punctul meu de vedere. Cred că ar fi mai bine să avem accesul liber al jurnaliștilor acolo, care ar putea discuta liber pe stradă cu oamenii, ar putea să le pună anumite întrebări și să ia pulsul societății din regiune. Jurnaliștii noștri ar mai putea participa la diverse activități sau chiar emisiuni ale posturilor de televiziune retransmise în acest

teritoriu și astfel oamenii să se poată informeze și din surse alternative. Populația din stânga Nistrului ar putea astfel cunoaște și alte opinii despre anumite situații și nu doar informațiile manipulate de regimul de la Tiraspol.

Nevoia unei implicări mai mari

Cum vedeți eforturile statului din ultimii ani pentru apărarea drepturilor omului din regiunea transnistreană? Se atestă un interes mai mare sau nu pe această dimensiune?

Putem spune că autoritățile Republicii Moldova au făcut declarații despre prioritatea drepturilor omului și despre grija față de oamenii de acolo. În ultimii ani, în special după februarie 2022, când a început războiul împotriva Ucrainei, situația este mult mai favorabilă acum pentru autoritățile constituționale.

De la declarații s-ar fi putut să ajungem și la anumite rezultate, sau la mai multe rezultate. Respectiv, cred că putem spune că avem un interes mai sporit față de perioadele anterioare, dar încă sunt sub nivelul așteptărilor și necesităților populației din stânga Nistrului.

De ce credeți că regiunea tansnistreană nu a acceptat un grant de 60 de milioane de euro care venea cu condiționalități lejere din partea UE, pentru a cumpăra gaze, dar a decis să meargă din nou pe un credit rusesc opac despre care nu știm prea multe detalii?

Cu referire la regiunea transnistreană, vorbim despre două categorii de actori acolo. În primul rând, eu cred că populația ar fi fost recunoscătoare și ar fi acceptat acel ajutor din partea Uniunii Europene, doar că populația de acolo nu prea are posibilitatea să decidă.

În același timp, tind să cred că administrația secesionistă de la Tiraspol nu poate lua decizii independente sau nu poate lua întotdeauna decizii independente pentru regiune sau pentru populația de acolo. Cred că indicațiile au venit de la Moscova și nu li s-a permis să accepte în niciun caz acel ajutor.

Pârghii mai puternice

În opinia Dvs, are în prezent Chișinăul mai multe pârghii să condiționeze Tiraspolul, în contextul în care malul drept gestionează transportul de gaze către malul stâng al Nistrului?

Categoric da. Însă, cred că Chișinăul nu are un mesaj foarte bine gândit, construit și distribuit în stânga Nistrului. În primul rând, cred că autoritățile centrale ar trebui să aibă un canal prin care să se adreseze locuitorilor din regiunea transnistreană și de fiecare dată să le explice exact ce se întâmplă, ce au pregătit și de ce au acționat într-un anumit fel sau altul. Sau de ce nu au acționat atunci când populația are aceste așteptări.

Atunci când mă refer la populația din stânga Nistrului, la fel, mesajul cred că trebuie să fie atât către locuitorii din teritoriul controlat de administrația de la Tiraspol, cât și către populația din zona de securitate. Pentru că am văzut în anumite localități cât de ușor pot fi oamenii manipulați și montați împotriva autorităților.

Planuri și costuri de pentru reintegrare

Pe lângă drepturile omului, libertatea de exprimare și eliberarea deținuților politici despre care am vorbit, pe ce alte priorități vedeți dumneavoastră că ar trebui să insiste Chișinăul în relația cu Tiraspolul.

Aici înțelegem grija autorităților cauzată de anumite riscuri care ar apărea în momentul în care regiunea transnistreană ar ieși cumva de sub aripa Moscovei și ar reveni sub Chișinău. În cazul acesta, evident, că apar costuri foarte mari pentru Chișinău și cred că aici este frica pe care ne-au indus-o de fiecare dată în spațiul public anumiți actori din Republica Moldova.

Este clar că Republica Moldova nu poate suporta aceste costuri. Este momentul poate să fie gândit un plan economic de reintrare împreună cu partenerii internaționali?

Eu cred că înainte să implicăm partenerii, trebuie să știm noi ce vrem. Din momentul în care autoritățile nu au un plan strategic și nu lucrează asupra unuia, nu implică actorii relevanți din societate, este mai complicat să cerem sau să sperăm că cineva, chiar și partenerii noștri, care au evident dorința să ne ajute, vor munci în locul nostru.

Eu cred că noi, societatea și autoritățile, trebuie să ne unim eforturile, să discutăm punctual pe fiecare aspect, să avem o viziune foarte clară ce facem, cum facem și să venim cu soluții pentru diverse scenarii.

De exemplu, dacă vorbim de economie, trebuie să pornim și de la ce s-a întâmplat cu privatizarea sau cu naționalizarea, sau cu preluarea controlului asupra unor întreprinderi din stânga Nistrului care sunt foarte importante pentru economia țării. Toate aceste aspecte trebuie discutate, trebuie cântărite, trebuie analizate și, de ce nu, să avem un plan și o înțelegere foarte clară în societate, ce facem și în ce condiții și cum acționăm în anumite situații.

Vă mulțumim!