Viceprim-ministrul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, domnul Valeriu Chiveri, a oferit un interviu pentru Buletinul de politică externă al FES/APE, în care am discutat despre cele mai recente evoluții din dosarul transnistrean. Discuția s-a concentrat pe planurile de viitor ale Chișinăului în raport cu regimul separatist de la Tiraspol și pe modul în care dosarul transnistrean ar putea deveni mai important pe fondul discuțiilor de pace privind Ucraina.

Am abordat, de asemenea, subiectul respectării drepturilor omului în regiune, precum și viziunea Chișinăului asupra soluționării acestui conflict înghețat, în perspectiva aspirațiilor europene ale Republicii Moldova. Vă invităm să citiți integral interviul:

Se atestă un interes sporit al oficialilor străini pentru dosarul transnistrean. Poate fi explicat acest fenomen prin contextul internațional din proximitate, inclusiv prin invazia militară rusă în Ucraina? Ce s-a schimbat astfel încât să existe un interes mai mare, vizibil, al partenerilor occidentali față de situația din acest dosar?

Aveți dreptate, există un interes mare nu doar din partea partenerilor occidentali, ci și din partea societății de la Chișinău, precum și a celei de la Tiraspol. Posibila explicație este, în același timp, una banală și complicată. Situația geostrategică din regiune s-a schimbat dramatic de la începutul războiului pe scară largă din Ucraina. Se consideră că există o fereastră de oportunitate pentru a urgenta procesul de reintegrare a țării. Această percepție este, într-un fel, adevărată, însă problema trebuie privită din mai multe unghiuri.

În primul rând, este o fereastră de oportunitate mai ales pentru procesul de integrare europeană, care creează pentru noi un cadru favorabil pentru a promova și procesul de reglementare a conflictului, din simplul motiv că malul drept a devenit mult mai atractiv pentru cetățenii din stânga Nistrului, chiar dacă mai puțin atractiv pentru așa-numiții lideri din regiunea transnistreană.

Această atractivitate va crește pe măsură ce procesul de integrare europeană al Republicii Moldova avansează. Acesta este interesul și, evident, el vine în contextul discuțiilor despre un eventual acord de pace în Ucraina sau, cel puțin, despre o încetare a focului. Un asemenea scenariu ar putea crea și anumite premise pentru retragerea forțelor militare rusești staționate ilegal în regiunea transnistreană.

Cum ați descrie, în mod onest, starea actuală a dosarului transnistrean: gestionare, stagnare sau regres?

Personal, gestionez acest dosar de mai puțin de trei luni. Toată lumea așteaptă rezultate spectaculoase și imediate, însă, în realitate, această perioadă nu putea genera progrese vizibile. Nici nu ne-am propus acest lucru pentru o etapă inițială atât de scurtă. Nu am pornit de la zero; ne am concentrat, în schimb, pe o analiză detaliată a procesului de reintegrare și pe o evaluare realistă a situației din teren, care este una foarte dinamică.

Continuăm să analizăm situația de securitate regională și influența factorilor externi deja menționați – prezența militară rusă și războiul din țara vecină.

În plus, această perioadă ne-a permis să purtăm un dialog foarte activ cu partenerii internaționali, pentru a reconfirma sprijinul acestora pentru o soluționare pașnică și durabilă a dosarului. În același timp, am menținut deschis și canalul de comunicare cu Tiraspolul.

În contextul negocierilor privind pacea în Ucraina, este sau nu oportună o expunere mai largă a problemei soluționării dosarului transnistrean, astfel încât aceasta să fie mai bine auzită în această perioadă? Considerați că este oportun ca problema transnistreană să fie abordată mai vocal în cadrul forurilor internaționale?

Poziția noastră este că acestea sunt două procese separate, distincte. Până la urmă, nu se cunoaște exact care va fi configurația unui eventual acord de pace în Ucraina, iar acest lucru ar putea să nu fie neapărat favorabil procesului de reintegrare a Republicii Moldova.

Noi ne concentrăm asupra propriilor noastre priorități, asupra acestui proces de reintegrare graduală, așa cum am menționat în repetate rânduri. În prezent, elementul de bază îl reprezintă integrarea economică graduală, care este cea mai avansată componentă a procesului de reintegrare. Aceasta ar urma să devină o locomotivă și pentru reintegrarea în alte domenii.

Dependență crescută

Este regiunea transnistreană astăzi mai dependentă de Chișinău sau mai vulnerabilă din punct de vedere geopolitic decât înainte de 2022?

Este o situație absolut diferită față de ceea ce aveam în 2022 și, cu atât mai mult, față de anii anteriori. Evoluția situației în regiunea transnistreană – din punct de vedere economic și social – este astăzi complet dependentă de Chișinău, inclusiv prin faptul că regiunea transnistreană a devenit, practic, o insulă între Ucraina și Republica Moldova.

Toate activitățile comercial-economice sunt, într-o măsură tot mai mare, coordonate de la Chișinău, inclusiv prin obligativitatea înregistrării la Chișinău a tuturor companiilor din stânga Nistrului implicate în activități de comerț internațional.

După cum cunoașteți, au început să fie achitate și așa-numitele taxe vamale. Acest proces de reintegrare economică va continua, inclusiv prin ajustări legislative la nivel național, pentru a extinde spațiul economic comun pe întreg teritoriul țării.

Dialog dificil

Ce tip de discuții aveți în prezent cu reprezentanții de la Tiraspol? Care sunt principalele subiecte de pe agendă pe care le abordați? Intenționați să aveți întâlniri tete-a tete cu aceștia?

Noi avem formatele consacrate de comunicare. În formatul 1+1 nu am avut, deocamdată, nicio ședință. Există însă o corespondență permanentă cu cei de la Tiraspol pentru a soluționa un șir de probleme. O ședință în format 1+1 este în pregătire și sperăm să fie organizată până la sfârșitul acestei luni.

Sunt active și grupurile de lucru. De la preluarea mandatului de către mine au fost convocate trei grupuri de lucru, până la sfârșitul anului trecut. Un alt grup de lucru, pe mediu, urmează să fie convocat în perioada apropiată.

Deci există comunicare la nivelul sau prin intermediul formatelor consacrate. Subiectele sunt, din păcate, unele mai vechi de pe agenda discuțiilor: problema școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, problema fermierilor și libera lor circulație, accesul jurnaliștilor în stânga Nistrului, precum și alte subiecte de interes pentru Chișinău.

Totodată, vreau să subliniez că vom modela agenda discuțiilor astfel încât subiectele incluse să contribuie real la procesul de reintegrare a țării. Ce am făcut până acum? Am încercat să soluționăm probleme importante, dar punctuale, care nu au avut un impact major sau vizibil asupra întregului proces. Dorim să schimbăm puțin optica și, în paralel cu aceste teme, să punem în discuție și subiecte care să contribuie la reintegrarea graduală a țării.

S-a vorbit încă din toamna trecută, la Bruxelles, prin vocea premierului Alexandru Munteanu, despre un plan de reintegrare al Guvernului Republicii Moldova, aflat în discuții cu UE și SUA. În ce stadiu se află acest plan și ce detalii ne puteți oferi despre el? Când am putea să-l vedem în integralitatea sa?

Toată lumea se interesează de existența acestui plan. Am explicat, în anumite contexte, despre posibilitatea sau imposibilitatea elaborării unui asemenea plan.

Dacă ne referim la un plan de reintegrare care ar presupune coordonarea acestuia cu autoritățile din raioanele de est, acest lucru este, practic, imposibil atâta timp cât liderii de la Tiraspol nu recunosc suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. În procesul de negocieri există două poziții distincte: noi, Chișinăul, promovăm reintegrarea țării, iar liderii de la Tiraspol vorbesc despre menținerea unui status quo.

Prin urmare, un asemenea plan, în sensul unui document agreat de ambele părți, este imposibil de elaborat și de realizat în acest moment. Noi vorbim, în termeni practici, despre o viziune strategică, care va fi urmată de un plan de reintegrare și de acțiuni concrete pentru o perioadă destul de îndelungată.

Nu este vorba despre jumătate de an sau un an, ci despre un orizont mai extins, întrucât procesele sunt foarte complexe. Acest proces este unul dificil și necesită timp, dar și discreție. Nu aș spune că un astfel de plan este consultat direct cu partenerii noștri, însă aceștia sunt informați despre acțiunile pe care le întreprindem în contextul elaborării acestei viziuni. Cred că, într-o perioadă nu foarte îndepărtată, unele elemente ale acestui plan se vor regăsi în spațiul public prin implementarea lor practică.

Mai putem vorbi despre Rusia ca „mediator” în dosarul transnistrean sau trebuie să o considerăm exclusiv parte a problemei? Mai poate fi funcțional, în actualul context, formatul de negocieri 5+2?

Pot să vă spun, cu responsabilitate, că formatul 5+2 nu este funcțional, din motive evidente, iar în perspectivă am serioase îndoieli că ar putea fi revitalizat. Atâta timp cât Rusia susține direct regimul de la Tiraspol și cât timp forțe militare ruse sunt staționate ilegal pe teritoriul nostru, nu putem vorbi despre un rol de mediator constructiv al Moscovei în procesul de reintegrare.

Agentul de plată pentru gaze, incert

Cum stau lucrurile în prezent cu aprovizionarea cu gaze în regiunea transnistreană? Există, în acest moment, premise pentru o posibilă situație de criză pe fondul livrărilor de gaze către regiune?

Livrările de gaze în regiune sunt asigurate în baza unui model mai puțin transparent și/sau sustenabil. Situațiile de criză se repetă periodic, practic la fiecare 7–10 zile.

Trebuie să ținem cont de faptul că agentul de plată se schimbă permanent, iar utilizarea unui nou agent necesită verificarea acestuia de către partea europeană, pentru a se constata compatibilitatea cu politicile de sancțiuni impuse Federației Ruse.

În prezent, regiunea este asigurată cu gaze pentru săptămâna curentă. Furnizorul de gaze pentru regiunea transnistreană rămâne același; ceea ce se schimbă periodic este agentul de plată pentru aceste livrări.

Așa cum spuneam, partea stângă a Nistrului este asigurată cu gaze până la sfârșitul acestei săptămâni, însă într-un volum nu foarte mare, care nu permite funcționarea marilor întreprinderi industriale, precum Uzina Metalurgică de la Râbnița (MMZ), combinatul de ciment din Râbnița sau alte companii similare. Gazul livrat în stânga Nistrului este suficient doar pentru producerea energiei electrice și pentru acoperirea necesităților esențiale ale populației.

Cum stau lucrurile în prezent în ceea ce privește drepturile omului în regiunea transnistreană? Se constată anumite ameliorări ale situației din acest punct de vedere?

Personal, nu văd schimbări semnificative în atitudinea structurilor de la Tiraspol în ceea ce privește drepturile omului. Pot să vă spun că domnul Evgheni Șevciuk, fostul lider al regiunii transnistrene, ne-a ajutat, într-un anumit sens, să deschidem ochii multora, inclusiv în alte capitale, asupra situației reale a drepturilor omului în regiunea transnistreană, prin faptul că a acționat în judecată Republica Moldova și Federația Rusă pentru presupuse încălcări ale propriilor sale drepturi.

În documentele pe care Șevciuk și avocații săi le au prezentat la CEDO, se menționează clar că nu există mecanisme funcționale pentru garantarea drepturilor omului și că aceste drepturi sunt încălcate în mod constant în regiunea din stânga Nistrului.

Prin urmare, drepturile omului rămân un subiect important pe agenda noastră. Vom continua să apelăm la sprijinul partenerilor noștri, care pot și deja contribuie în acest sens, pentru a transmite un mesaj clar liderilor de la Tiraspol privind necesitatea revenirii la respectarea standardelor fundamentale în materie de drepturi ale omului.

Reintegrare și apoi integrare

Poate Republica Moldova să avanseze credibil spre UE fără o soluție clară pentru Transnistria? Există discuții cu Bruxelles-ul privind eventuale scenarii de integrare europeană „cu dosarul transnistrean deschis”?

Aș menționa, mai întâi de toate, că noi considerăm reintegrarea regiunii transnistrene și aderarea Republicii Moldova la UE drept două procese distincte. Scenariul ideal ar fi ca o Republică Moldova reintegrată să devină parte a Uniunii Europene.

Trebuie să recunoaștem că obiectivul reintegrării este unul complex și nu depinde în exclusivitate de eforturile guvernării Republicii Moldova. Vorbeam mai devreme despre prezența militară rusă și despre războiul din țara vecină. Aș adăuga și faptul că, la Tiraspol, nu există voință politică pentru acest proces de reintegrare.

Considerăm că procesul de integrare europeană oferă oportunități reale pentru dezvoltarea economică și socială a raioanelor din stânga Nistrului, însă, în același timp, creează un cadru mai puțin flexibil pentru desfășurarea negocierilor.

Noi transpunem legislația națională în conformitate cu acquis-ul comunitar, însă, atât timp cât Tiraspolul nu dorește să urmeze același parcurs, ne putem imagina că aceste două procese ar putea avea calendare și ritmuri diferite de realizare.

Vom promova ideea că integrarea Republicii Moldova în UE ar putea presupune o stopare sau o temporizare a implementării acquis-ului comunitar în stânga Nistrului, până în momentul în care Republica Moldova își va consolida capacitățile și va deveni o țară mult mai atractivă. În acel context, procesul de reintegrare s-ar putea desfășura într-un mod mult mai activ.

Vă mulțumim!