Conducerea de vârf a Moldovei nu va participa la ceremonia de învestire a bașcanului ales al autonomiei Găgăuz-Yeri

Tatiana Gherța
19/07/2023
facebook.com/Евгения Гуцул

Președinția și Guvernul au anunțat că atât șefa statului Maia Sandu, cât și prim-ministrul Dorin Recean nu vor participa la ceremonia de învestire a bașcanului autonomiei Găgăuz-Yeri, preconizată pentru astăzi, cu începere de la ora 18.30. Bașcana aleasă a Găgăuziei, Evghenia Guțul, a catalogat refuzul autorităților centrale de a participa la eveniment drept o „ofensă la adresa cetățenilor din Găgăuzia”. Noua bașcană, aleasă în această funcție la 14 mai, reprezintă Partidul Șor, trimis recent în ilegalitate de Curtea Constituțională.  

Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului țării, Daniel Vodă, a motivat în cadrul conferinței de presă organizate după ședința guvernului de miercuri, 19 iulie, că „agenda prim-ministrului conține activități mai prioritare, decât ceremonia de învestire”.

„Astăzi pe agenda publică a prim-ministrului nu figurează participarea la evenimentul de la Comrat, respectiv, premierul nu va participa la acest eveniment. De altfel, nu va participa nici un alt reprezentant al executivului la evenimentul menționat. Pe partea care ține de procedură există un cadru normativ care urmează să fie respectat. La etapa actuală cunoașteți cu toții că din momentul în care persoana este învestită urmează o procedură legală care va fi respectată. Premierul Recean a spus foarte clar că în comunicarea cu autoritățile locale grija principală a Guvernului va fi să sprijine cetățenii din Republica Moldova indiferent de localitățile din care vin. Vom lucra cu primarii, cu autoritățile locale, scopul Executivului este să se asigure că indiferent de oamenii de la Bălți, Taraclia, Cahul, Vulcănești, Comrat, Călărași, Ungheni, beneficiază în mod egal de sprijinul pe care-l oferă autoritățile”, a menționat Daniel Vodă.  

Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, guvernatoarea UTA Găgăuz-Yeri, Evghenia Guțul, spune că a aflat din presă despre faptul că nimeni din conducerea de vârf a țării nu va participa la ceremonia de învestire organizată la Comrat. Guțul a precizat că refuzul este un indicator de neprofesionism. „Aceasta este o dovadă de neprofesionism și de ignorare a obligațiunilor lor directe. Este o lipsă de respect față de alegerea oamenilor din autonomie și o insultă directă la adresa tuturor locuitorilor regiunii noastre”, a precizat Guțul.

Între timp, la Comrat pregătirile pentru ceremonia de învestire a Evgheniei Guțul în funcția de guvernator sunt în toi. Partea oficială va începe la ora 18:30. Evghenia Guțul va depune jurământul în fața deputaților Adunării Populare a Găgăuziei în calitate de bașcan ales initial din partea partidului Șor, iar ulterior, după declararea neconstituționalității formațiunii, - cu statut de independent. Ulterior evenimentul va continua cu un concert. Pe scenă vor urca mai mulți artiști, printre care și interpretul turc Mustafa Sandal. Seara va culmina cu focuri de artificii. 

Amintim că, alegerile pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia s-au desfășurat pe 30 de aprilie. În turul doi de scrutin, organizat în data de 14 mai, bătălia s-a dat între candidații Evghenia Guțul și Grigori Uzun.

Evghenia Guțul a obținut cele mai multe voturi, iar pe 22 mai Curtea de Apel din Comrat a validat alegerile. Înainte de asta, chiar în plin proces de campanie electorală, ofițierii Centrului Național Anticorupție au efectuat un șir de percheziții, întrucât ar exista bănuieli că alegătorii ar fi fost mituți pentru a vota candidatura partidului Șor. Din probatoriul administrat, s-a stabilit că pentru determinarea unui număr de 30 de alegători de a vota candidatura partidului ȘOR, fiecare activist era remunerat cu 15 000 lei. Percheziții au fost efectuate și la Comisia Electorală din regiune de unde au fost ridicate listele cu alegătorii, întrucât au existat bănuieli că în liste figurau persoane decedate sau persoane aflate peste hotare.  

În cadrul unei emisiuni televizate, procurorul general interimar, Ion Munteanu, a declarat că în prezent este verificată corectitudinea listelor persoanelor care s-au prezentat la vot în UTA Găgăuzia, iar „dacă se va constata fraudarea alegerilor pentru funcția de bașcan al autonomiei găgăuze, ar trebui organizate alegeri repetate”. 

Tatiana Gherța
19/07/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii