Deciziile CSJ, în drum spre Comisia Pre-Vetting

Tatiana Gherța
07/08/2023

Comisia Pre-Vetting este în așteptarea hotărârilor Curții Supreme de Justiție (CSJ) prin care Comisia este obligată să reevalueze 21 de aspiranți pentru funcții în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Deocamdată, Comisia nu a recepționat hotărârile nici în format electronic, nici pe suport de hârtie și, respectiv, nu a analizat argumentele magistraților CSJ. Informația a fost confirmată pentru anticoruptie.md de purtătoarea de cuvânt a Comisiei Pre-Vetting, Victoria Timuș-Loza. 

După ce în seara ziei de 1 august CSJ a emis 13 decizii împotriva comisiei Pre-Vetting, în următoarea zi instanța a mai publicat opt decizii. În total, CSJ a anulat 21 de decizii ale Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), după ce judecătorii și procurorii care nu au fost promovat au contestat rezultatele. Magistrații instanței supreme au dispus reevaluarea candidaților. Decizia este irevocabilă.

Urmare a hotărârilor luate, Comisia Pre-Vetting a anunțat că „a luat act de emiterea deciziilor CSJ. Odată ce acestea vor fi recepționate oficial, Comisia va analiza minuțios argumentarea Curții și se va expune asupra acțiunilor sale ulterioare”. Potrivit legii, CSJ are la dispoziție 5 zile lucrătoare pentru a transmite hotărârile spre examinare. Acestea însă nu au ajuns încă la Comisia Pre-Vetting. 

„Deciziile CSJ încă nu au ajuns, nu au fost recepționate. În acest moment Comisia lucrează la elaborarea deciziilor privind rezultatul evaluării celor 8 candidați non-judecători la CSM, odată ce vor fi emise aceste decizii, comisia va veni cu un plan privind reevaluarea”, a precizat purtătoarea de cuvând a Comisiei, Victoria Timuș- Loza pentru anticoruptie.md.

Deciziile în privința ultimilor candidați non-judecători evaluați ar urma să fie făcute publice până la sfârșitul acestei săptămâni. 

Între timp, deciziile CSJ au fost dur criticate. Ministerul Justiției a emis un comunicat în care își exprimă îngrijorarea față de deciziile magistraților. Potrivit sursei citate „deciziile (cu mici excepții) conțin un set de argumente generice, trase la indigo, fapt ce trezesc nedumeriri. Se denotă că completul special, în loc să se limiteze la controlul legalității deciziilor Comisiei de pre-vetting, a dat aprecieri extinse și asupra oportunității procedurii de evaluare. În acest fel, fiind exprimat, de fapt, dezacordul cu mecanismul de pre-vetting pe care legiuitorul l-a instituit pentru verificarea integrității candidaților judecători și procurori la funcțiile de membri ai CSM și CSP”. 

Ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a remarcat faptul că prin deciziile CSJ, magistrații au transmis un mesaj de neacceptare a mecansimului de evaluare extraordinară. 

„Întodeauna am respectat deciziile instanțelor judecătorești și intima convingere a judecătorilor. Însă, reieșind din aspectele sus-menționate, apar suspiciuni rezonabile că în sistemul de justiție sunt încă semnale de neacceptare a mecanismului de evaluare extraordinară, deși acesta este un angajament de țară, asumat. La fel, continuă practica de aplicare neuniformă și  interpretare ambiguă a legii. Eforturile depuse pe segmentul de reformare a justiției continuă. În sistem trebuie să rămână judecători și procurori profesioniști, integri și incoruptibili. Astfel, recentele inițiative legislative adoptate de Parlament, care vor permite evaluarea integrității etice și financiare a magistraților de la Curtea Supremă de Justiție, dar și a judecătorilor și procurorilor din funcțiile-cheie din domeniul justiției, sunt un pas esențial în acest sens și implementarea acestora trebuie accelerată”, susține ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. 

O reacție similară a avut-o și președina Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate. Stamate a remarcat că deciziile instanței supreme au fost luate imediat după ce parlamentul a votat legea vetting-ului, iar aceasta este metoda prin care se încearcă sabotarea reformei.

„Urmărim o nouă încercare a grupărilor corupte din sistem de a bloca evaluarea extraordinara a judecatorilor și procurorilor. Deciziile recente ale CSJ prin care încearcă aa anuleze TOATE deciziile comisiei Pre-vetting demonstrează clar că unii judecători nu vor vetting. (...) Cu atât mai clară este intenția de a sabota, când vedem ca toate deciziile au fost anulate. Deci nu s-a examinat temeinic, sa se vadă dacă intr-adevăr unele merita a fi întoarse la evaluare sau nu. S-a mers pe principiul “după noi si potopul” ”, a remarcat Stamate.

Cu o declarație în susținerea membrilor comisiei de evaluare a venit și Ambasada SUA în Republica Moldova. Diplomații se arată convinși că membrii Comisiei vor da curs solicitării și vor realiza reevaluarea în mod profesionist.

„Suntem convinși că membrii Comisiei de Evaluare vor analiza în detaliu raționamentele Curții și vor lua în considerare toate constatările, aplicând expertiza și profesionalismul lor în reevaluarea acestor recursuri în conformitate mandatul lor independent, respectând legislația națională, cea europeană și internațională”, se menționează în nota transmisă de reprezentanța diplomatică.

Și instanța supremă a venit cu mai multe precizări pe marginea deciziilor luate. Explicațiile pot fi vizualizate aici

Amintim că, pe 1 august 2023, CSJ a anulat 21 de decizii de nepromovare a candidaților la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), după cum urmează: Angela Popil, Vladislav Holban, Alexei Panis, Anatolie Gîrbu, Veronica Cupcea, Alexandru Rotari, Stanislav Sorbalo, Valentin Caisin, Ion Chirtoacă, Vitalie Codreanu, Vitalie Stratan, Angela Bostan, Aureliu Postică, Victor Sandu, Nicolae Șova, Aliona Miron, Cristina Gladcov, Tatiana Chiriac, Ecaterina Buzu, Mihail Bușuleac și Sergiu Osoianu, și a dispus reevaluarea acestora de către Comisia Pre-Vetting.

Tatiana Gherța
07/08/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii